Amanare in procesul Colectiv: Instanta se va pronunta in 16 decembrie

9/12/19 ora:11:19am

Tribunalul Bucuresti a amanat pentru 16 decembrie o decizie in dosarul Colectiv. Initial, verdictul era asteptat astazi.

Cea mai mare tragedie colectivă din România ultimelor decenii s-a produs în toamna anului 2015. Un club improvizat într-o fostă fabrică din București a luat foc din cauza artificiilor aprinse în timpul unui concert rock. Scânteile au atins buretele folosit la antifonare, care nu era tratat să reziste la foc. 153 de secunde a durat incendiul, suficient cât unii spectatori să moară pe loc, alții să se calce în picioare spre ieșirea subdimensionată și să fie grav afectați de flăcări și fum.

Procurorii au cerut, cumulat, pentru cei 13 inculpaţi, 160 de ani de închisoare. Până la 15 ani de închisoare pentru fostul primar Cristian Popescu-Piedone şi cei doi pompieri care au controlat clubul, 14 ani pentru patroana firmei de artificii şi câte 12 ani pentru cei trei administratori ai clubului.

De cealaltă parte, toţi acuzaţii s-au declarat nevinovaţi şi au cerut achitarea.

Victimele incendiului şi părinţii celor care şi-au pierdut viaţa au solicitat în instanţă daune de sute de milioane de euro.

sursa: Digi24