Thursday , April 18 2024

Alertă falsă cu bombă la Palatul Parlamentului

palatul parlamentului

Un apel făcut la serviciul de urgenţă 112 a anunţat, joi dimineaţă, că o bombă a fost amplasată în Palatul Parlamentului. Angajaşii SPP au intervenit imediat, însă nu au găsit niciun dispozitiv care să pună viaţa oamenilor în pericol.
Un apel la 112, făcut joi dimineaţă, anunţa că o bombă a fost amplasată la Palatul Parlamentului, potrivit unor surse din interiorul instituţiei, informează România TV.
Angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază din Palatul Parlamentului au fost alertaţi şi s-au făcut toate verificarile pentru un control antitero, în zona care aparţine Senatului. S-a verificat inclusiv holul din faţa biroului preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Controale s-au făcut şi în zona Parlamentului, care aparţine Camerei Deputaţilor, deoarece anunţul la 112 nu a precizat unde la Parlament a fost pusă bomba. Cei de la SPP nu au găsit nicio bombă în clădire.
“Instituția are trei inele de apărare. Inelul principal implicat acum este SPP. Este o problemă a SPP, ei au făcut verificarea. Eu tot ce știu este că a fost un apel la 112 că ar fi în Palatul Parlamentului…, dar s-au făcut verificări și nu s-a confirmat așa ceva. (…) Instituția Parlamentului este, oricum, una foarte bine păzită. Este a doua instituție ca importanță”, a declarat secretarul general al Senatului, Ion Vărgău
Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţior Valeriu Zgonea nu se aflau la Parlament, atunci când s-a dat alerta cu bombă.
 
 

Vezi si

Două grupuri de români, blocate pe aeroportul din Dubai după ploile devastatoare din Emirate

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe …