Actualizare informare meteo: ANM anunță vreme deosebit de rece și vânt puternic

22/11/19 ora:11:28am

ANM a actualizat informarea meteo emisă miercuri, anunțând pentru toată țara vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitații mixte și vânt puternic, până sâmbătă.

Potrivit actualizării, de vineri ora 11:00 până sâmbătă la ora 10:00, vremea va fi rece în sudul, centrul și estul țării, chiar deosebit de rece în Moldova și estul Transilvaniei, unde în cea mai mare parte a intervalului vor fi temperaturi negative.

În Carpații Meridionali și Orientali precum și în zonele submontane aferente vor predomina ninsorile, iar local în Oltenia, Muntenia, dealurile Moldovei și în zonele depresionare precipitațiile vor fi mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare) și trecător se poate depune polei.

În Oltenia cantitățile de apă vor depăși izolat 15…20 l/mp.

Vântul va avea intensificări în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali, unde la altitudini de peste 1500 m vitezele la rafală vor fi de 70…90 km/h, iar trecător ninsoarea va fi viscolită. Intensificări temporare ale vântului vor fi și în celelalte regiuni, cu precădere în cele sudice, unde pe arii restrânse vor fi viteze de 55…65 km/h.