Thursday , April 18 2024

A fost decernat Nobelul pentru Medicina. Descoperirea revolutioneaza lupta impotriva cancerului

Cercetatorii James P. Allison si Tasuku Honjo au fost recompensati, luni, cu premiul Nobel pentru Medicina pe 2018, pentru descoperirile lor in domeniul terapiei anticancer.
Descoperirea facuta de cei doi foloseste abilitatea sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase prin deblocarea celulelor imune.
“Cancerul ucide in fiecare an milioane de oameni si este una dintre cele mai mari provocari ale omenirii. Prin stimularea sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase, laureatii de anul acesta au creat o noua abordare a terapiilor anticancer.
James P. Allison a studiat o proteina ce functioneaza ca o frana a sistemului imunitar. El a realizat ca daca deblocheaza aceasta frana permite celulelor sistemului imunitar sa atace tumorile. Apoi a dezvoltat acest concept in noi abordari in tratarea pacientilor.
In paralel, Tasuku Honjo a descoperit o alta proteina a sistemului imunitar si a observat ca si aceasta are tot functie de frana, dar cu un alt mecanism de activare. Terapiile bazate pe descoperirea sa s-au dovedit extrem de eficiente in lupta impotriva cancerului”, se arata in comunicatul Comitetului Nobel.
Anul trecut, premiul Nobel pentru medicina a fost acordat cercetatorilor Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash si Michael W. Young, “pentru descoperirile lor in ceea ce priveste mecanismele moleculare care controleaza ritmul circadian”.
Intre premiul Nobel pentru Medicina, anuntat luni, si cel pentru pace, de vineri, vor fi cunoscute numele castigatorilor din domeniile Fizica, marti, si Chimie, miercuri. Premiul Nobel pentru Economie va fi decernat pe 8 octombrie.
ziare.com

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …