Thursday , March 28 2024

#46. JurnalistaTeodora Maftei, ranita in Colectiv, a murit intr-un spital din Israel

teodora maftei

Numărul morţilor în urma incendiului din Colectiv a ajuns la 46. Jurnalista Teodora Maftei în vârstă de 36 de ani a murit, luni dimineaţă, pe un pat de spital din Israel.
Jurnalista Teodora Maftei a murit luni dimineaţa în spital, în Israel. Fotograf şi editor la Pro TV, Teodora a fost grav rănită în incendiul din Clubul Colectiv şi fusese internată la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală. Medicii au decis să fie transferată într-un spital din Israel. Din păcate, Teodora nu a mai rezistat şi a decedat luni dimineaţa.
Teodora Maftei a fost operată în trecut de şapte ori, din care de trei ori pe creier, din cauza unei acumulări de lichid aflată pe creierul mic, iar în aceste condiţii ea nu avea voie în cluburi.
Tânăra jurnalistă suferea de “chist arahnoidian de fosă posterioară”, respectiv o acumulare de lichid aflată pe creierul mic, înspre ceafă, care nu poate fi eliminat şi este asociat cu hipertensiunea intracraniană.
Guvernul va aproba, în ședința extraordinară de luni, ajutoare financiare de urgență pentru familiile răniților în incendiul din clubul Colectiv. Se vor acorda 7.500 de euro lunar familiilor răniților transportați la spitale în străinătate și 6.000 de lei familiilor celor internați în țară.
Potrivit prim-ministrului interimar, Sorin Cîmpeanu, cei 7.500 de euro reprezintă transportul – 1.500 de euro – la care se adaugă bani pentru masă, cazare și alte cheltuieli – 200 de euro pe zi timp de 30 de zile.
Ajutorul se va acorda pentru toata perioada internarii, incepand cu prima zi de spitalizare.
Plata acestor sume urmeaza a se face in maxim cinci zile de la primirea solicitarii, a spus premierul interimar, precizand ca au fost primite solicitari pentru 83 de raniti.
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …