Thursday , April 18 2024

12 persoane, condamnate pentru violențele de la protestul față de OUG 13 din februarie 2017

Două achitări și pedepse cu închisoarea, în prima instanță, pentru ultrașii violenți de la mitingul anti-ordonanța 13, din februarie anul trecut. 12 indivizi au fost condamnaţi după protestul care a scos în stradă peste 150.000 de oameni. Printre participanţii la miting s-au strecurat şi mai mulţi huligani, care au atacat jandarmii şi alţi demonstranţi şi care acum au primit pedepse cu executare.

Cei 12 bărbați care au primit pedepse cu închisoare au fost găsiți vinovați pentru comiterea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii publice. Din cele 12 pedepse dispuse, trei sunt cu executare.
Cea mai mare pedeapsă primită în prima instanță este de 4 ani și jumătate de închisoare cu executare, plus o amendă penală de 3.000 de lei.
O parte dintre persoanele condamnate trebuie să plătească și daune materiale și morale, către patru jandarmi, pentru prejudiciile suferite. Este vorba de sume cuprinse între 2.200 de euro și 37.000 de euro.
O altă decizie pe care au luat-o magistrații în prima instanță se referă la prelevarea probelor biologice pentru aceste persoane, astfel încât acestea să figureze de acum încolo în bazele de date ale autorităților, pentru că sunt considerate periculoase.
Judecătorii de la Judecătoria Sectorului 1 au decis și confiscarea a două cuțite, găsite de anchetatori asupra ultrașilor violenți.
Pe 1 februarie 2017, când peste 150.000 de oameni protestau pașnic față de OUG 13, un grup izolat de ultrași au deturnat protestul pașnic și au provocat o serie de violențe, confruntându-se cu jandarmii. Ulterior, avea să se dovedească faptul că, în mare parte, erau membri ai galeriilor de fotbal.
 
 
 

Vezi si

Rafila: Respectarea programului de lucru în spitale, în criteriile de performanță a managerilor

Modul în care este respectat programul de lucru în spitale va fi introdus în criteriile …