Wednesday , April 24 2024

11 medicamente vitale pentru bolnavii de cancer, retrase din România. Ce spune ministrul Sanatatii

Producătorii a 11 dintre cele mai importante medicamente care tratează boala au anunţat că renunţă la autorizaţia de punere pe piaţă. Aceştia invocă motive comerciale. În urmă cu două zile, Ministrul Sănătăţi,i Florian Bodog, nu vedea nicio problemă. Astăzi, însă, presat de jurnalişti, ministrul recunoaşte criza şi spune că va căuta soluţii pentru ca bolnavii de cancer să aibă acces la tratament şi după epuizarea stocurilor.
bodog

Situaţia e similară şi pentru alte câteva sute de mii de pacienţi români. În replică, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog (foto), a declarat, în exclusivitate la Realitatea Tv, că Guvernul “este total angajat în a rezolva politica pacienților români”.
Pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului apare negru pe alb anunţul îngrijorător al producătorilor de medicamente: se retrag de pe piaţa românească. Decizia este pusă pe seama măsurii PSD de a reduce cu 35% preţul medicamentelor inovative care au ieşit de sub protecţia patentului.
Vorbim despre medicamente vitale pentru cei care suferă de cancer de colon, pulmonar, ovarian, mamar, leucemii sau chiar despre un calmant al durerilor destinat pacienţilor în fază terminală. Medicii susţin că impactul va fi devastator pentru bolnavi.
Procedura de nevoi speciale nu e însă pe placul şefului său, premierul Sorin Grindeanu. El a făcut referire recent în mod critic la reţeaua citostaticelor, iniţiată de fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, prin care mulţi oameni au fost salvaţi.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei Bolnavilor de cancer, Cezar Irimia, aproximativ 110 mii de pacienţi au fost depistaţi de curând cu această afecţiune.
Conform estimărilor realizate în lipsa unui registru naţional de cancer, în România trăiesc aproape un milion de bolnavi de cancer. Şi alţi pacienţi se confuntă cu lipsa medicamentelor. Peste 1.300 de bolnavi de hemofilie nu mai au pastile de două luni, iar peste 70 de mii de bolnavi de Parkinson au rămas fără un medicament vital. Totodată, bolnavii de diabet se plâng că abia găsesc insulină în farmacii.
Ce spune ministrul Sănătăţii
Pe de altă parte, Florian Bodog a declarat că pacienţii nu trebuie să se neliniştească.
”E vorba de 11 molecule, și nu de 11 producători. La momentul la care am aprobat acest lucru, am avut o discuție cu importatorii. Noi am respectat totate solicitările pe care asociațiile de pacienți le-au avut. Am avut solicitări de retragere de pe piață de la companiile care produc medicamentele. Pacienții nu trebuie să se neliniștească. Atunci când companiile vor retrage medicamentele, vom căuta soluții. Pentru unele medicamente există alternative mai iefitne”.
În plus, ministrul a mai spus că este luată în calcul scăderea taxei de 20% şi a mai anunţat că vor exista discuţii cu Ministerul de Finanţe în acest sens:
“Noi suntem primul guvern în care am cerut modificarea taxei de 20% la medicamentele generice. Nu pierdem vremea, suntem în prim proces de decizie. Guvernul este total angajat în a rezolva politica pacienților români. Este luată în calcul scăderea taxei de 20%. Se fac în momentul de față în evaluări. Susținerea mea pentru reducerea taxei se va face după discuțiile cu Ministerul de Finanțe”.
 

Vezi si

Prima reacție a lui Ciolacu după decizia Coaliției privind noii candidați la Primăria București: „De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție pe Facebook după decizia de a-l …