Thursday , March 28 2024

ZIUA MARELUI MECI – Diseară, pe Areni, Foresta – Steaua, cel mai important eveniment fotbalistic organizat în ultimii 15 ani în Suceava

Cele două formații se înfruntă în nocturnă, de la ora 21.30, într-un meci ce ține capul de afiș al șaisprezecimilor de finală din Cupa României. “Plecăm cu șansa a doua, dar în fotbal se poate întâmpla orice. Sperăm să producem surpriza”, a spus președintele Forestei, Dorin Goian. “Nu ar fi un dezastru dacă am pierde. Sunt sigur că vom avea de tras la Suceava. Sper să nu avem surpriza să ajungem la 11 metri”, a declarat antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf. Steaua este mare favorită și la casele de pariuri, cu o cotă de 1.35 pentru o victorie pe Areni. De partea cealaltă, un succes al Forestei este cotat cu 6.75, în vreme ce un eventual rezultat de ega­litate la finalul primelor 90 de minute regulamentare are 4.50.  “Roș-albaștrii” aterizează astăzi pe aeroportul Salcea fără patronul Gigi Becali, fără fundașul Gabi Tamaș și alți 6-7 jucători importanți. Accesul spectatorilor pe Areni la me­ciul de diseară va fi permis înce­pând cu ora 19.00, cu o condiție: indi­ferent de condițiile meteo, spectatorii nu pot intra pe stadion cu umbrele. 3 grade Celsius sunt anunțate di­seară, la ora de start a meciului fiind prognozate șanse reduse de ploaie. Mai multe străzi din jurul stadionului Areni vor fi închise astăzi, începând cu ora 18.00. Programul autobuzelor TPL este prelungit până la ora 1.00 

 
nocturna cu steme


A venit ziua Z, ziua debarcării Stelei în nordul Moldovei. Considerat cel mai important eveniment sportiv organizat în ultimii 15 ani în munici­piul Su­ceava, meciul dintre Foresta și Steaua are loc diseară, cu începere de la ora 21.30, în nocturnă, pe Stadionul “Areni”, în cadrul șaisprezecimilor de finală ale Cupei României.
Intreaga suflare suceveană este co­nec­tată la acest meci de aproape trei săp­tămâni, iar fiecare și-a făcut treaba pe pătrățica lui.
Primăria și Consiliul Lo­cal a alocat 50.000 de euro pentru aducerea unei nocturne mobile pe Areni, conducerea Forestei a tras din greu să aducă stadio­nul la standardele impuse de Federație, iar suporterii și-a făcut datoria epui­zând cele 5.500 de bilete scoase la vân­zare pentru meciul cu Steaua în numai 3 ore.
Acum a venit rândul celor 11 ju­că­tori în “galben-verde” să demonstreze diseară pe teren că eforturile unei întregi comunități locale au meritat. Dorin Goian, din postura de președinte, și Cristi Popovici, de pe banca tehnică, le insuflă mult optimism jucătorilor.
Dorin Goian: “Trebuie să ne jucăm șansa, mică, cum este ea”
“Faptul că vine Steaua la Suceava este o sărbătoare pentru noi și pentru oraș. Dacă aveam un stadion cu 30.000 de locuri îl umpleam. Steaua este cea mai iubită și cea mai puternică echipă din țară. Are foarte mulți suporteri și la Suceava, dar cred că la meciul de joi, spectatorii vor ține în primul rând cu Foresta. Plecăm cu șansa a doua, dar în fotbal se poate întâmpla orice. Sunt sigur că domnul Cristi Popovici a pregătit foarte bine jocul, iar jucătorii noștrii vor intra pe teren montați să dea totul. E un meci special pentru noi. Trebuie să ne jucăm șansa, mică, cum este ea. Sperăm să producem surpriza acestei faze a competiției”, a declarat Goian, care le-a promis jucătorilor o primă specială dacă elimină Steaua.
“Steaua este favorită. Noi plecăm din postura buturugii mici, în care singurul nostru atuu este dorința de a câștiga. Faptul că întâlnim cea mai mare echipă din țară, o echipa care joaca an de an în cupele europene, ar trebuie să fie cea mai motivație a noastră. Dacă aș fi jucător, aș da totul pe teren. Va fi un spectacol pentru publicul sucevean și vom încerca, prin tot ceea ce ține de noi, să ne putem bucura la final de un rezultat bun. Imi doresc enorm să ne calificăm mai departe”, a completat Cristi Popovici.
Antrenorul Forestei și-a pregătit echi­pa inclusiv pentru eventualele lo­vituri de departajare. “Am exersat și lo­viturile de la 11 metri. Sperăm să batem Steaua în timpul regulamentar, dar dacă ajungem la penaltyuri, trebuie să fim pre­gătiti. Anul trecut, când eram la Bacău, am eliminat Craiova la penaltyuri. Si tot anul trecut, în aceiasi fază a Cupei României, tot în nocturnă, Steaua a eliminat pe FCM Baia Mare la penaltyuri. Deci se poate întâmpla orice într-un astfel de meci. Cred că spectatorii ar vrea să stea și trei-patru ore pe stadion, numai să câști­găm”, a precizat Popovici.
Becali, Tamaș, plus alți 6-7 jucători nu au făcut deplasarea
De partea cealaltă, delegația Stelei va ajunge la Suceava cu o cursă charter, care va ateriza pe aeroportul Sal­cea, astăzi, în jurul orei 12.00. De la aeroport, Reghe­campf și compania vor pleca la Hotelul Sonnenhof, acolo unde vor lua masa și se vor odihni câteva ore înaintea meciului de diseară. Din delegația “roș-albaștrilor” vor lipsi patronul Gigi Becali, adr și 6-7 jucători importanți, printre care fundașul Gabriel Tamaș, aflat în centrul unui nou scandal, după ce s-a îmbătat cu trei zile înainte de meci.
“Tamaș nu este în lot pentru meciul cu Foresta. În timpul liber, dacă el dorește să bea sau să meargă la restaurant, poate face asta. E problema lui. Dacă a fost filmat, asta e. Vom discuta cu Tamaș și cu cei din conducere și vom vedea ce decizie vom lua. Dacă vom considera că a greșit, va fi pedepsit. Deocamdată, Gabi și alți 6-7 jucători nu fac parte din lotul pentru meciul de la Suceava”, a anunțat antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf.
Reghecampf: “Sper să nu avem surpriza să ajungem la 11 metri”
In schimb, în lotul cu care vicecampioana se prezintă la Suceava se re­găsesc Pintilii, Achim și Aga­novic, reveniți după accidentări.
Chiar dacă va alinia o formulă de start cu multe rezerva, Reghe­campf, nu vrea să aibă parte de surprize în partida de diseară. Iși dorește ca Steaua să-și asigure calificarea în optimi în timpul regulamentar. “Cupa României este o competiție pe care încercăm să o câștigăm, însă vom da posibilitatea să joace și celor care au evoluat mai puțin. Mai ales cei care vin după accidentări. Pintilii, Achim, Aganovici sunt și ei în lot. Cred că cei care vor intra în teren vor câștiga meciul și sper să nu avem surpriza să ajungem la 11 metri. Ne dorim să câștigăm în 90 de minute, dar se pot întâmpla suprize”, a precizat antrenorul Lau­rentiu Reghecampf.
 Steliștii vor să înscrie repede: “După 15 minute, va fi o mocirlă”
Reghe speră ca Steaua să mar­cheze repede în meciul cu Foresta, transmis în direct de trei posturi: Pro TV, Digi Sport și Dolce Sport.
“Va fi un meci greu cu Foresta ținând cont de condițiile terenului, pentru că am înțeles că plouă la Suceava și nu este foarte bun. Va fi greu să pasăm dacă va ploua. Terenul va fi îmbibat cu apă și după 15 minute se va transforma o mocirlă. In acel moment nu mai contează valoarea jucătorilor, ci echipa care se mobilizează mai mult. Ar fi ideal să marcăm cât mai repede, sper ca jucătorii mei să reușească acest lucru”, a mai spus tehnicianul vicecampioanei.
Reghecampf: “Sunt sigur că vom avea de tras  la Suceava”
Reghecampf a adăugat că în partida de pe Areni se poate întampla orice. “Va fi un meci de luptă în care echipele nu vor putea să construiască. Cine se va adapta mai bine la aceste condiții va câștiga. Se poate întâmpla orice. Nu ar fi un dezastru dacă am pierde, dar eu nu mă gandesc așa de departe. Sunt sigur că vom avea de tras mâine seară (n.r. diseară), dar avem o echipa mai bună și ne vom impune”, crede tehnicianul “roș-albaștrilor”.
 La casele de pariuri, cota ca meciul să intre în prelungiri e 4.50
Steaua este mare favorită și la casele de pariuri, cu o cotă de 1.35 pentru o victorie pe Areni. De partea cealaltă, un succes al Forestei este cotat cu 6.75, în vreme ce un eventual rezultat de ega­litate la finalul primelor 90 de minute regulamentare are 4.50.
Foresta (echipa probabilă): Hân­țăscu – Bălan, D. Lung, Al Mu­tu, Se­me­ghin – Dumitriu, Stănescu, Avram, Căinari – Rusu, M. Matei.
Steaua (echipa probabilă): Fl. Niță – Enache, Mitrea, Moke, Toșca – Achim, Pintilii  – Vâlceanu, Aganovic, Chitoașcă – D. Man.
Meciul de pe Areni va fi arbitrat de centralul Robert Dumitru
Meciul dintre Foresta și Steaua va fi condusă de o brigadă de arbitri alcă­tuită din centralul Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe), asistat la cele două tușe de Gero Szabo (Cluj) și Daniel Hulubei (Vaslui), bacăuanul Emil Voicu urmând să fie rezervă. Jocul de pe Areni va fi supervizat de Costin Ioan Toma și Bogdan Gheorghiță.
Steliștii au amintiri neplăcute cu Robert Dumitru la centru. Preșe­dintele vicecampioanei României, Valeriu Argă­seală a solicitat chiar scoaterea aces­tuia din arbitraj, după un meci pier­dut de Steaua pe teren propriu cu Oțelul Galați, 1-2, în aprilie 2015.
Umbrelele – interzise pe Areni. Porțile se deschid  la ora 19.00
Cel mai probabil, Steaua va fi în­sotiță la Suceava de o galerie, fanii oaspeților urmând să ia loc în partea stângă a peluzei cu tabela.
Accesul spectatorilor pe Areni la me­ciul de diseară va fi permis înce­pând cu ora 19.00, cu o condiție: indi­ferent de condițiile meteo, spectatorii nu pot intra pe stadion cu umbrele, anunță Jandarmeria.
3 grade Celsius sunt anunțate di­seară la ora de start a meciului.
Mai multe străzi din jurul stadionului Areni vor fi închise astăzi, începând cu ora 18.00. Diseară, programul autobuzelor TPL este prelungit până după miezul-nopții, mai exact până la ora 1.00.
Rezultatele șaisprezecimilor de finală din Cupa României:
Marți:
Metalosport Galați – Luceafărul Oradea 0-1
CSM Râmnicu Vâlcea – CFR Cluj 0-1
ASU Poli Timișoara – Pandurii Târgu Jiu 0-3
Sepsi Sfântu Gheorghe – CSU Craiova 0-0 (0-1, d.p.)
 Miercuri, 26 octombrie:
Unirea Stefănești – ASA Târgu Mureș 0-5
Cetate Deva – Gaz Metan Mediaș 1-7
Academica Clinceni – FC Voluntari 1-5
Dacia Unirea Brăila – Concordia Chiajna 1-0
Metalurgistul Cugir – Poli Iași 0-2
Olimpia Satu Mare – CS Mioveni 1-3
Chindia Târgoviște – ACS Poli Timișoara (aseară)
Dinamo II București – Dinamo București (aseară)
 Astăzi:
ora 14.30: CS Afumați – FC Botoșani
ora 16.00: Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – Astra
ora 18.45: CS Balotești – Viitorul Constanța
ora 21.30: Foresta Suceava – Steaua București
Optimile de finală ale Cupei Ro­mâ­­niei au loc între 13 și 15 de­cem­brie. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …