Friday , March 29 2024

Zece copii şi trei adulţi au ajuns la spital într-o singură săptămână intoxicaţi cu ciuperci

urgente

Un copil de şapte ani a fost adus la spital cu vărsături după ce a consumat ciuperci. O fetiţă de 13 ani, din Doroteia, a ajuns joi seara la UPU. Alţi opt copii din aceeaşi localitate au fost aduşi de mai multe echipaje SMURD la Spitalul Judeţean în seara de vineri, 18 iulie. Direcţia de Sănătate Publică Suceava atrage atenţia populaţiei asupra consumului de ciuperci de origine necontrolată

Consumul de ciuperci de origine necontrolată a început să facă victime mai ales în rândul copiilor. Un copil în vârstă de şapte ani din localitatea Suceava a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, în ziua de miercuri, 16 iulie, după ce a consumat o tocăniţă de ciuperci gătită de către mama sa. Copilul avea greţuri, dureri de cap şi ameţeli. A fost internat la secţia de Pediatrie a spitalului sucevean.
O copilă în vârstă de 13 ani din localitatea Doroteia a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava în seara de joi, 17 iulie, cu simptome de toxiinfecţie alimentară. Fetei i s-a făcut rău după ce a mâncat împreună cu mama sa ciuperci gătite în casă. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă s-a deplasat la domiciliul minorei, care din declaraţiile mamei, a reieşit că a vomitat de mai multe ori şi acuza dureri puternice de cap, şi a transportat-o la Spitalul Judeţean. Medicii urgentişti au făcut tot posibilul pentru a o stabiliza şi a fost internată în secţia de Pediatrie a spitalului pentru a fi ţinută sub supraveghere şi monitorizată.
Intoxicaţia cu ciuperci este un incident destul de frecvent din păcate, care rezultă din consumul de specii care conţin toxine cu potenţial dăunător sau chiar fatal pentru om. Copiii şi bătrânii sunt mai expuşi acestor complicaţii alimentare care pot avea forme din cele mai grave.
Un grup de opt copii cu vârste cuprinse între un an şi jumătăte şi nouă ani din localitatea Doroteia a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava în cursul serii de ieri, vineri, 18 iulie, în stare gravă şi cu simptome de toxiinfecţie alimentară după ce au consumat hribi culeşi din pădure şi gătiţi în casă. Copiii provin din două familii învecinate între care există şi relaţii de rudenie. Impreună cu cei mici a fost internată şi o femeie în vârstă de 30 de ani, mamă a patru dintre copii, având şi aceasta simptome de toxiinfecţie alimentară. Doi dintre cei mici locuiesc împreună cu părinţii în Marea Britanie, fiind veniţi la Doroteia la bunici, să-şi petreacă vacanţa de vară. Medicii urgentişti au făcut tot ceea ce a fost omeneşte posibil pentru a-i stabiliza pe cei opt mici pacienţi, aceştia prezentând stări de vomă, scaune diareice, ameţeli, dureri abdominale şi dureri de cap. Din cauza stării grave în care se afla, medicii au dorit să-l transfere pe cel mai mic dintre pacienţi, şi anume un băieţel în vârstă de un an şi jumătate la o unitate spitalicească din Iaşi, dar mama a refuzat categoric acest lucru, semnând că-şi asumă răspunderea pentru decizia sa.
“Copiii au fost stabilizaţi şi internaţi la secţia de Pediatrie unde vor fi ţinuţi sub supraveghere. Aşteptăm rezultatele analizelor care ne vor confirma în ce măsură substanţele toxice au fost absorbite de către organism” , ne-a declarat doctorul urgentist Dan Teodorovici.
Pentru prevenirea incidentelor provocate de consumul de ciuperci de origine necontrolată, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava recomandă populaţiei să nu consume ciuperci cumpărate la colţ de stradă ori culese din pădure chiar dacă ştiu să le deosebească pe cele comestibile de cele otrăvitoare. “Intoxicaţiile de ciuperci se produc accidental, prin consumarea de ciuperci recoltate din flora spontana. Pot fi cauzate atât de nedeosebirea corectă a tipurilor de ciuperci cât şi de fenomenul de încrucişare cu spori între ciupercile comestibile şi cele otrăvitoare. De aceea, Ministerul Sănătăţii recomandă consumul exclusiv de ciuperci din cultură şi nu din flora spontană a pădurilor. Toxicitatea ciupercilor depinde de zona de unde au fost recoltate, de vârsta lor, de anotimp, de cantitatea ingerata, de modul termic de preparare a lor şi de starea de sănătate anterioară a victimei. Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci, variază în funcţie de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină conţinută de acestea şi de durata perioadei de incubaţie (timpul scurs de la ingestie până la apariţia manifestărilor clinice). Intoxicaţiile cu perioadă de incubaţie scurtă (cazuri în care simptomele apar în minim 15 minute şi maxim 3 ore de la consumul ciupercilor) se manifestă prin scăderea tensiunii arteriale, halucinaţii, tulburari nervoase, salivaţie abundentă, lăcrimare, micşorarea pupilei, dureri abdominale, scăderea pulsului, transpiraţii. Intoxicaţiile cu perioadă de incubaţie lungă (la care simptomele apar după cel puţin 12 ore de la consumul ciupercilor) se manifestă prin greţuri, vărsături, diaree, tulburări gastrointestinale, icter, hemoragii, tulburări neurologice, encefalopatie, manifestări renale grave, afecţiuni hepatice, hipoglicemie. In aceste cazuri, după două zile de la ingestie poate apărea coma şi apoi decesul”, ne-a declarat inspectorul Adrian Popescu, purtător de cuvânt în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.
Conducerea DSP recomandă populaţiei ca în cazul apariţiei simptomelor de intoxicaţie cu ciuperci să se prezinte urgent la Unităţile de Primiri Urgenţe din unităţile spitaliceşti din judeţ sau să se adreseze Serviciului de Ambulanţă. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …