Vilă demolată în Suceava după aproape două decenii de procese

O vilă construită în cartierul Areni a fost demolată, săptămâna trecută. Hotărârea dată în acest sens fiind definitivă şi irevocabilă, clădirile dezafectate fiind ridicate fără a respecta toate prevederile legale cu privire la regimul de proprietate şi al autorizaţiilor.
Garajul şi clădirea care au fost demolate au aparţinut familiei Popovici şi erau situate în imediata vecinătate a unei case bătrâneşti şi a unui teren revendicat şi dobândit tot în urma unui şir lung de procese de către familia Bubenek. Intreaga poveste a început cu două decenii în urmă, în prima parte a perioadei când în Suceava s-au ridicat tot felul de garaje iar peste ele sau lângă acestea s-au construit case, aşa cum a fost cazul familiei Popovici.
Vasile Popovici a primit în concesiune, în 1991, o suprafaţă de teren de la Primăria Suceava, pentru a-şi amenaja un garaj. Suprafaţa e situată lângă o casă veche, pe strada Doamna Maria Voichiţa – deşi imobilul figura în acte ca fiind pe strada Stefan cel Mare nr. 45 şi care a scăpat de demolare în perioada comunistă.
După cum au spus vecinii, bătrâna care locuia în casa respectivă a murit iar cel care moştenise locuinţa era Stefan Bubenek. El a iniţiat mai multe demersuri în instanţă pentru retrocedarea unui teren din vecinătatea casei unde, spun vecinii, era un loc de joacă. Terenul respectiv, de circa trei ari, l-a dobândit între timp şi, de altfel, l-a şi îngrădit.
Numai că a semnalat Primăriei şi Prefecturii că Vasile Popovici nu se limitase doar la construcţia unui garaj, ci şi-a făcut o casă în toată regula, cu parter, etaj şi mansardă, intrând şi pe o suprafaţă de teren care i-ar fi aparţinut lui Stefan Bubenek. De fapt, fără nici o autorizaţie de la Primărie, Vasile Popovici şi-a ridicat o casă, lipită de mai vechea locuinţă a familiei Bubenek.
Primăria Suceava a cerut în instanţă, la rândul său, dezafectarea construcţiilor care au fost ridicate pe domeniul public. Stefan Bubenek a făcut demersurile procedurale pentru a primi calitatea de intervenient în dosar, dar a cerut ca să fie dezafectate toate construcţiile ridicate în imediata vecinătate a casei bătrâneşti. Argumentele aduse de Bubenek se refereau atât la nerespectarea regimului de proprietate, cât şi la nerespectarea normelor de construcţie cum ar fi cele privind vecinătatea între două case.
Procesele între Primărie, Bubenek şi Popovici au început în 1996 şi abia în 2013 s-au finalizat. In lungul şir al proceselor s-a cerut şi s-a acceptat strămutarea cauzei la Ialomiţa şi apoi la Iaşi. Tribunalul Ialomiţa – unde s-au judecat, de altfel, şi o serie de procese cu privire la revendicări imobiliare făcute de Stefan Bubenec împreună cu Agata Maria Stoica, Natalia Herta Zaharescu şi Iolanda Simona Zaharescu – a dat o sentinţă în 2004, prin care a dispus demolarea casei P+1 şi obligarea lui Vasile Popovici la efectuarea de reparaţii la vechea clădire a familiei Bubenek. Din cauza unor probleme procedurale, executarea hotărâri a fost amânată până în mai 2011 iar atunci a fost dezafectat doar o mică parte din tot imobilul.
Asta pentru că Popovici a ridicat o altă construcţie lipită de cea pentru care i s-a dat hotărâre de demolare şi unde, în mai, începuseră lucrările de dezafectare. De fapt, Popovici nu a făcut altceva decât să îşi extindă vila iar cum hotărârea de la Ialomiţa nu viza şi acest nou imobil, nu a putut fi demolată toată casa, ci doar o parte. Bubenek nu a renunţat şi a urmat un alt proces în care soluţia definitivă şi irevocabilă de demolare a fost dată tot în sensul dezafectării construcţiei. Din cauza unor neclarităţi privind o dispoziţie de primar în legătură cu acest caz, a început un alt proces, judecata cauzei durând mai bine de trei ani, dosarul fiind trimis de Curtea de Apel la Tribunalul Iaşi spre rejudecare. Anul acesta, Curtea de Apel Iaşi i-a dat dreptate lui Bubenek.
Familia Popovici a încercat, probabil în disperare de cauză, să facă demersuri la Primăria Suceava, cu aproape două saptămâni în urmă, sperând la un ajutor de la instituţia la care însă nu apelase şi când trebuia să obţină o autorizaţie. Nu a avut nicio şansă. Tot ce construise, fără autorizaţie de altfel, în aproape două decenii şi care rămăsese nedemolat de la precedenta situaţie a fost ras cu totul de pe faţa pământului. (D.P.)