Friday , April 26 2024

Victor Ponta a inaugurat, ieri, la Dumbrăveni, o grădiniţă pentru 190 de copii

gradinita dumbraveni 1 [800x600]

 “Dacă avem copii, dacă avem grijă de ei, dacă avem grădiniţe mai bune, şcoli mai bune, profesori buni, înseamnă că avem o ţară care are un viitor”, a ţinut să le transmită Victor Ponta tuturor românilor, de la Dumbrăveni. Un microbuz pentru transportul elevilor, adus cadou premier la Dumbrăveni, cadouri pentru primul ministru din partea preoţilor ortodocşi, dar şi o întâlnire în incinta bisericii neoprotestante din localitate, cu uşile închise, au fost momentele celei mai complexe după-amiezi de început de campanie a candidatului PSD la preşedinţie, Victor Ponta, în judeţul Suceava

Intr-o grădiniţă cât un mic castel, cu multe săli de joacă, cu spaţii în care până şi primul ministru Românei, Victor Ponta, s-a pierdut printre mămici şi tătici, demnitari locali, parlamentari din zonă şi oameni care doreau numai să îl salute ori, după caz, să îl critice şi care au participat ieri după amiază la inaugurarea Grădiniţei “Dumbrava Minunată”, îşi vor începe un nou an şcolar 190 de copii din Dumbrăveni.
Intr-o descriere scurtă, până la venirea premierului Victor Ponta, cel mai important reprezentant local al zilei de ieri din judeţul Suceava primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, cel care a organizat de altfel evenimentul de inaugurare a grădiniţei “Dumbrava Minunată” a oferit mai întâi cuvântul feţelor bisericeşti ortodoxe din localitate, care au sfinţit clădirea ce va deveni de azi începând, Gădiniţa de Copii “Dumbrava Minunată”. Un gest meritoriu de vreme ce în jurul lăcaşurilor de cult au venit încă dinspre dimineaţă, oameni din Dumbrăveni îmbrăcaţi în costume naţionale dar şi în straie “nemţeşti”, fiecare, după confesiune, în aşteptarea lui Victor Ponta, fiindcă primarul Pavăl promisese că “îl va aduce”. ponta la dumbraveni 4 [800x600]
“In secolul 21, important este pentru fiecare copil ceea ce s-a făcut aici, să nu distrugă, să nu strice. Educatorii trebuie să se aplece cu atenţie asupra copiilor fiindcă nu mai este valabilă sintagma acelor şapte ani de acasă ci, ceea ce se întâmplă la grădiniţă. Acolo ni s-a readus aminte că pe parcursul vieţii trebuie să evităm violenţa”, acesta a fost mesajul transmis de unul dintre prelaţii ortodocşi care au sfinţit Grădiniţa de Copii “Dumbrava Minunată” din Dumbrăveni. S-a mai transmis mult suces şi un an bun, pentru cei de clasa a opta, care acum încep liceul dar şi pentru cei care vor da examen de Bacalaureat, fiindcă “pregătirea permanentă este pregătirea pentru viaţă”.
Victor Ponta: “Aveţi un primar extraordinar”ponta la dumbraveni 1 [800x600]
“Aveţi un primar extraordinar, pe care l-am găsit aici în comuna cu cei mai mulţi copii, pe când domnul primar tocmai lucra la o grădiniţă. Mi-a spus că avea nevoie de ajutor ca să o termine înainte de 15 septembrie. Am făcut un rămăşag cu primarul Ioan Pavăl şi vreau să ştiţi de el. I-am spus că îi dăm toţi banii de care mai are nevoie, dar dacă termină până la 15 septembrie, atunci vin la inaugurare şi cu un cadou. Vreau să îl felicitaţi pe primar, banii i-a luat, a făcut grădiniţa, si a terminat-o până 15 septembrie, iar acum vine şi cadoul, de la Guvern, nu de la mine, pe care îl merită. Un microbuz este acolo în spate, pentru a aduce de departe copiii la şcoală”. Premierul Victor Ponta a mai spus, în faţa sutelor de oameni care l-au aşteptat ieri la Dumbrăveni, că nu există bogăţie mai mare pe lume ce ne-a dat-o Dumnezeu decăt copiii. “De la Dumbrăveni transmit un mesaj pentru toţi românii: Dacă avem copii, dacă avem grijă de ei, dacă avem grădiniţe mai bune, şcoli mai bune, profesori buni, înseamnă că avem o ţară care are un viitor”. După scurtul discurs, premierul Victor Ponta, care anterior a gustat din pâinea şi sarea oferite de comunitate, a ascultat o serie de păsuri ale oamenilor din localitate, iar mai apoi a cerut păsuire celor din jur, pentru că urma să participe la o slujbă religioasă la o biserică din apropiere. La acel eveniment religios, despre care s-a comentat că ar fi vorba despre o cununie religioasă, presa nu a mai avut acces. ponta la dumbraveni 3 [800x600]
Cadouri religioase de la comunitatea ortodoxă
Premierul Victor Ponta a fost primit foarte bine de locuitorii din Dumbrăveni care l-au aşteptat pe aleea unităţii de învăţământ preşcolar unde vor învăţa 190 de copii de grădiniţă, investiţia fiind realizată cu fonduri locale, prin voluntariat, dar şi cu fonduri de la Guvern. Trebuie spus că la sosirea la grădiniţa din Dumbrăveni, un preot ortodox i-a oferit lui Victor Ponta o icoană cu Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, precizând că acesta este unul dintre cei mai recenţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe Române şi că este născut în apropiere, în judeţul Botoşani. De asemenea, preotul i-a dat premierului pentru soţia sa, Daciana Sârbu, o icoană cu Maica Domnului.
Primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, ales pe lista PNL, a mulţumit Guvernului pentru sprijinul acordat: “Sper să-şi aducă aminte părinţii, că aţi fost astăzi aici şi că ajutorul a venit de la Guvern atunci când a trebuit”.
Victor Ponta a fost însoţit de ministrul de Externe, Titus Corlăţean, care duminică dimineaţă a inaugurat o grădiniţă în localitatea suceveană Voitinel, de ministrul pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, dar şi deputaţii PSD de Suceava Eugen Bejinariu şi Ioan Stan, senatorii PSD Neculai Bereanu şi Ovidiu Donţu, senatorul UNPR Mihai Neagu, deputatul PC Cezar Cioată, deputatul PLR Constantin Galan, preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, primarul Sucevei, Ion Lungu, şi prefectul Florin Sinescu.ponta la dumbraveni 2 [800x600]
Cum am spus deja, după inaugurarea grădiniţei, premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu membri ai comunităţilor neoprotestante la Biserica Betel din localitate, la care presa nu a avut acces. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …