Thursday , April 25 2024

Un ţepar de meserie a fost trimis în judecată de procurorii suceveni

 
u Laurenţiu Hobjîlă, administratorul de la SC Horatom Trading SRL Suceava, a fost trimis în judecată după ce a ţepuit mai multe persoane cărora s-a angajat să le monteze termopane, însă după ce a primit avansul aferent lucrărilor, nu mai era de găsit u
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au trimis în judecată pe Laurenţiu Hobjîlă pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv a patru infracţiuni de înşelăciune, a infracţiunii de emitere a unei file cec fără a avea disponibilul necesar la tras, în formă continuată, , a infracţiunii de emitere a unei file cec cu dată falsă, în formă continuată, a infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuat şi a infracţiunii de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.
Anchetatorii au stabilit faptul că în cursul lunilor iunie – august 2012, în calitate de administrator al SC Horatom Trading SRL, inculpatul Laurenţiu Hobjîlă a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată Ilie Costeniuc, faţă de care s-a angajat să execute şi monteze o lucrare constând în tâmplărie PVC cu geam termoizolant, cu privire la posibilităţile sale concrete de executare a obligaţiilor contracuale, folosind ca mijloc fraudulor pretinsa colaborare cu o firmă din Roman şi a încasat de la Ilie Costeniuc suma de 3.000 de euro, fără a efectua niciun demers pentru executarea lucrării la care s-a angajat, prejudiciind în acest mod persoana vătămată.
In cursul lunilor august – septembrie 2014, în calitate de administrator al SC Horatom Traiding SRL, inculpatul Laurenţiu Honjîlă a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată C.P., faţă de care s-a angajat să execute şi monteze o lucrare constând în tâmplărie PVC cu geam termoizolant, cu privire la posibilităţile sale concrete de executare a obligaţiilor contractuale, folosind ca mijloc fraudulor pretinsa colaborare cu o firmă din Roman şi a încasat de la C.P. suma de 7.800 de euro, fără a a face niciun demers pentru executarea lucrării la care s-a angajat, prejudiciind în mod persoana vătămată.
In cursul lunilor august – septembrie 2012, în calitate de administrator al SC Horatom Traiding SRL, inculpatul Laurenţiu Hobjîlă a indus şi menţinut în eroare o societate comercială, faţă de care s-a angajat să execute şi monteze o lucrare constând în instalaţii termice, cu privire la posibilităţile sale concrete de executare a obligaţiilor contractuale, folosind ca mijloc fraudulos pretinsa colaborare cu două firme şi a încasat de la societatea respectivă suma de 35.304,40 de lei, fără a efectua niciun demers pentru executarea lucrării la care s-a angajat, prejudiciind în acest mod persoana vătămată.
In cursul lunii martie 2013, în calitate de administrator al SC Horatom Traiding SRL, Laurenţiu Hobjîlă a indus şi menţinut în eroare persoana vătămată SC E.R.P.A.O. SRL, cu privire la posibilităţile sale concrete de executare a obligaţiilor contractuale, a achiziţionat mărfuri de la această firmă şi a înmânat contractantului o filă cec drept garanţie, deşi era în interdicţie bancară, folosind-o astfel ca mijloc fraudulos de inducere în eroare, iar ulterior nu a plătit mărfurile achiziţionate, prejudiciind firma vânzătoare cu suma de 1.068,35 de lei.
Inculpatul Laurenţiu Hobjîlă a emis în luna septembrie 2012 două file cec către o firmă din Oradea, postdatate cu data de 16 octombrie 2012, respectiv 29 octombrie 2012; în luna octombrie 2012 a emis o filă cec  către o firmă din Rădăuţi, postdatată cu data de 17 noiembrie 2012, toate filele de cec fiind emise cu dată falsă şi fără a avea disponibilul necesar la tras.
In perioada aprilie – noiembrie 2012, Laurenţiu Hobjîlă, în calitate de administrator al SC Horatom Traiding SRL, nu a înregistrat în evidenţa contabilă sumele încasate cu titlu de avans de la diferite persoane fizice, totalizând 63.318 lei şi implicit TVA în valoare de 13.247, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu suma de 13.247 de lei, reprezentând TVA suplimentar  aferent sumelor respective.
In cursul lunilor ianuarie – februarie 2014, în calitate de administrat al SC Horatom Trading SRL, Laurenţiu Hobjîlă a refuzat în mod nejustificat să prezinte organelor din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava – Inspecţie Fiscală, documentele financiar contabile ale SC Horatom Trading SRL, în scopul împiedicării verificărilor financiare.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava. (C.Z.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …