Thursday , April 25 2024

Un țepar care jefuia femei luate la ocazie a fost reținut

Un vicovean de 37 de ani lua femei la ocazie, iar apoi le spunea că are o defecțiune la mașină, punându-le să țină un cablu sub capota vehiculului, timp în care le fura banii din poșetă. El a mai înșelat un bătrân din Siret, iar la o stație Petrom a alimentat fără să plătească masina-politia-rutiera

La data de 15 februarie 2018, în urma investigațiilor făcute de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Rădăuți în dosarele aflate în lucru privind infracțiuni de furt comise de autori necunoscuți, s-a reușit prinderea suspectului Nicolae Mihale, de 37 de ani, din comuna Vicovu de Jos. În luna februarie 2017, vicoveanul l-a indus în eroare pe Ioan P., în vârstă de 82 de ani, din orașul Siret, prin modul de operare „contract de muncă în străinătate”, înșelându-l cu suma de 800 de lei. La data de 23 mai 2017, suspectul a alimentat autoturismul Volkswagen Polo de la Stația Petrom Rădăuți și a plecat fără a plăti carburantul în valoare de 190 de lei.

În cursul zilei de 18 august 2017, suspectul i-a furat din poșetă Paraschivei M., în vârstă de 69 de ani, din comuna Marginea, suma de 100 de lei și 40 de euro. Femeia a fost luată de vicovean la ocazie și pe drum, pretinzând că are probleme cu mașina, bărbatul i-a cerut acesteia să țină un fir sub capotă, timp în care a furat banii din poșeta lăsată de victimă pe banchetă.

La data de 3 februarie 2018, utilizând modul de operare mai sus arătat, Nicolae Mihale i-a furat Rodicăi M., în vârstă de 52 de ani, din comuna Horodnic de Sus, suma de 1.400 de lei din poșetă. Femeia a fost luată de vicovean la ocazie și pe drum, pretinzând că are probleme cu mașina, acesta i-a solicitat victimei să țină un fir sub capotă, timp în care a sustras suma de bani din poșeta lăsată de femeie tot pe banchetă.

După audiere, față de suspect a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți cu propunerea dispunerii măsurii controlului judiciar.

În acest caz se fac în continuare cercetări față de suspectul Nicolae Mihale sub aspectul comiterii infracțiunilor de „înșelăciune” și „furt calificat”. Vicoveanul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. (D.Z.)

 

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …