Saturday , April 20 2024

Un sucevean băut și cu permisul suspendat a încercat să-i fenteze pe polițiști cum că nu el se afla la volan

El a trecut pe bancheta din spate, iar pasagerul său a luat locul șoferului, în încercarea de a-i păcăli pe polițiștii care opriseră mașina pentru control. Soferul a refuzat să sufle în etilotest și să ofere probe de sânge

În noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.51, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava au oprit pentru control, pe strada Bujorilor din Suceava, autoturismul marca VW Passat condus de către Nistor B., de 48 de ani, din municipiul Suceava. După oprire conducătorul auto a sărit pe bancheta din spate, iar pasagerul, Nicolae D., aflat pe locul din dreapta față, a trecut pe scaunul șoferului. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică și a refuzat să dea relații cu privire la identitatea sa, a fost încătușat și condus la sediul Poliției Municipale Suceava, unde a refuzat să sufle în aparatul etilotest. Acesta a fost condus la Spitalul Județean Suceava, unde, în prezența personalului medical, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în baza de date a poliției s-a stabilit faptul că Nistor B. figu­rează cu permisul de conducere suspendat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere” și „refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice de sânge”. (O.S.)

 

 

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …