Thursday , April 25 2024

Un şofer beat s-a izbit cu maşina într-un copac din faţa Poliţiei municipiului Suceava după care a fugit de la locul accidentului

accident

Un individ de 28 de ani din Arbore s-a izbit cu maşina într-un copac din faţa sediului Poliţiei municipiului Suceava u acesta a fugit de la locul faptei, însă a fost prins în scurt timp de poliţişti. Individul a refuzat să fie testat cu etilotestul, deşi era într-o vizibilă stare de ebrietate

In noaptea de luni spre marţi, la ora 01.30, agenţii din cadrul Poliţiei municipiului Suceava s-au sesizat cu privire la faptul că pe strada Universităţii din municipiul Suceava, în apropierea sediului de poliţie a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. La faţa locului, poliţiştii au găsit un autoturism Volkswagen Golf care a intrat în coliziune cu un copac, după ce a lovit în prealabil indicatorul de ocolire şi scuarul din intersecţia cu drumul de acces către parcarea supermarketului Kaufland. Soferul nu a fost găsit, acesta fugind de la locul accidentului. Din investigaţiile făcute de poliţişti, pe strada I.G.Zbierea, aceştia l-au găsit pe conducătorul auto, respectiv pe Tiberiu Ursan, de 28 de ani, din comuna Arbore. Cum acesta era în stare de ebrietate şi a avut o atitudine agresivă, agenţii au trebuit să-l încătuşeze. În prezenţa martorilor care l-au recunoscut ca fiind şoferul maşinii implicate în evenimentul rutier, Tiberiu Ursan a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, precum şi să fie condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Individul s-a ales cu dosar penal pentru refuzul recoltării de probe biologice. (C.Z.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …