Saturday , April 20 2024

Un motociclist fără permis de conducere a fost lovit de două maşini în Adâncata

politie

Un şofer a lovit cu maşina un motociclist, căruia nu i-a acordat prioritate, iar în urma impactului acesta a căzut pe carosabil fiind acroşat de un alt autoturism 

In data de 16 aprilie 2015, la ora 17.15, pe DN 29, în interiorul localităţii Adâncata, Maricel Filip, de 48 de ani, din comuna Hânţeşti, posesor al permisului de conducere categoria B, în timp ce conducea autoturismul Opel Vectra nu s-a asigurat în momentul în care a virat la stânga pentru a intra pe un drum comunal neclasificat, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune laterală cu o motocicletă Kawasaki, condusă de Ioan Cherar, de 30 de ani, din satul Feteşti, fără permis de conducere. In urma impactului, motociclistul a fost proiectat pe carosabil şi s-a izbit uşor în partea din faţă a autoturismului Dacia Logan, care circula din direcţia Zvoriştea spre Suceava, condus de Marius Falub, de 39 de ani, localnic. Din accident a rezultat rănirea motociclistului, care nu purta cască de protecţie. Cei trei bărbaţi implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
In acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” pe numele lui Maricel Filip, în timp ce pe motociclistul s-a ales cu un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul”. (C.Z.)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …