Friday , March 29 2024

Un microbuz care făcea curse pe ruta Italia – Suceava a fost implicat într-un accident soldat cu 11 victime, la Braşov

accident

Un şofer din Vaslui a pierdut controlul maşinii, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu microbuzul în care erau 17 pasageri. Soferul microbuzului a încercat să evite impactul şi a lovit o femeie şi pe fiul acesteia în vârstă de trei ani care erau pe trotuar. In total 11 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un accident rutier a avut loc marţi seară, 22 aprilie 2014, pe DN 1, în localitatea Perşani – judeţul Braşov. O maşină a pătruns pe contrasens lovind un microbuz, iar acesta din urmă a ajus pe trotuar unde a acroşat o femeie şi pe fiul acesteia în vârstă de trei ani. In total 11 persoane au ajuns la spital. Din cauza incidentului rutier, circulaţia în zonă a fost blocată mai bine de două ore.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, a declarat că “accidentul sa produs la ora 20.30, după ce un şofer de 28 de ani, din Vaslui, care conducea dinspre Braşov spre Sibiu, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, iar în dreptul localităţii Perşani, a pierdut controlul maşinii şi a ajuns pe contrasens, de unde venea un microbuz. Soferul microbuzului a vrut să evite impactul şi a tras de volan în partea dreaptă, ajungând pe trotuar, unde a lovit o femeie de 34 de ani şi un copil de trei ani şi jumătate”.
In microbuz erau 17 pasageri şi şoferul. Sapte dintre pasageri şi şoferul care a provocat accidentului au fost răniţi uşor, ei fiind transportaţi la spital. La faţa locului au intervenit patru echipaje SMURD şi cinci ambulanţe, răniţii fiind preluaţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov şi la Spitalul Municipal Făgăraş.
Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Nan, a declarat că “ISU Braşov a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj de descarcereare, însă nu a fost nevoie de intervenţia acestora”. Cei doi pietoni, femeia şi copilul acesteia, sunt într-o stare mai gravă, ei suferind facturi la membre şi traumatisme craniene, în timp ce ceilalţi răniţi sunt în afara pericolului ei având diverse traumatisme şi fracturi.
Microbuzul implicat în accident făcea o cursă din Italia spre Suceava, iar întreaga cursă a fost una cu ghinion pentru pasagerii care se întorceau din Italia. Inaintea acestui accident, ei mai schimbaseră alte două microbuze care s-au stricat pe drum. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …