Thursday , April 25 2024

Un hoț care a dat o spargere la un magazin a sunat la 112 pentru că s-a tăiat la picior într-un ciob de sticlă

El a spart cu o cheie franceză un geam al unui magazin de pe Aleea Venus din Suceava și a sustras țigări și bani. La ieșirea pe același geam s-a tăiat la picior într-un ciob, sângera puternic, așa că a sunat la 112. El i-a mințit pe polițiști că altcineva  a spart magazinul și l-a lovit și pe el.  

În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01.20, Valentin P., de 30 de ani, din Câmpulung Moldovenesc a sunat la 112 anunțând că în timp ce se afla pe Aleea Venus din Suceava, un bărbat necunoscut ar fi ieșit dintr-un magazin spart, l-a lovit și a fugit.

Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că Valentin P. locuiește în Câmpulung Moldovenesc și conform declarației sale, în acea noapte a venit cu trenul în Suceava pentru a retrage de la bancomatul ING o sumă de bani, motivând că pe raza localității de domiciliu nu se află niciun bancomat ING. Cu ocazia cercetării magazinului, s-a constatat că geamul unității era spart pe o suprafață de 80×1.5 m, iar la examinarea acestuia și a cioburilor exterioare au fost identificate urme de sânge. Din interiorul unității se reclamă sustragerea a 24 de pachete de țigări mărcile Dunhill, Pall Mall și Kent, precum și a sumei de 23 de lei.

Procedându-se la cercetarea exterioară a locului faptei, au fost identificate pe Aleea Venus până pe str. Universității mai multe pachete de țigări maca Pall Mall. Asupra lui Valentin P.au fost găsite 3 pachete de țigări marca Pall Mall despre care a afirmat că a venit cu ele de la Câmpulung Moldovenesc. Administratorul magazinului, Florentina M., de 47 de ani, din Suceava, nu a putut preciza deocamdată valoarea totală a prejudiciului. Ulterior, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autorul furtului este chiar reclamantul.

Acesta a declarat cu ocazia audierii că în noaptea de 15.04.2019, în jurul orei 22.30, a plecat din Câmpulung Moldovenesc cu autoturismul condus de Sorin C., de 30 de ani, din Câmpulung Moldovenesc spre Suceava cu scopul de a fura din magazine. După ce a ajuns în Suceava, pe Aleea Venus, au parcat autoturismul în apropierea magazinului S.C. Cricrom S.R.L. Valentin P. a coborât din mașină, a spart cu o cheie franceză geamul din partea stângă a magazinului și a pătruns în interior, timp în care Sorin C. a stat în mașină de pază. După ce a luat din magazin mai multe pachete de țigări mărcile Pall Mall, Kent și Dunhill și mai multe monede s-a declanșat alarma din magazin. Hoțul s-a speriat și în momentul în care a ieșit din magazin pe geamul pe care intrase s-a tăiat la piciorul drept într-un ciob de  sticlă.

Întrucât Sorin C. fugise între timp de la locul faptei și rana de la picior sângera puternic, Valentin P. a sunat la 112 sesizând faptul că în timp ce se afla pe Aleea Venus din Suceava, un bărbat necunoscut ar fi ieșit  dintr-un magazin spart și l-a agresat. În baza probatoriului administrat în cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale față de Valentin P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”. Față de suspect s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propuneri de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă. (O.S.)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …