Thursday , April 25 2024

Un bloc turn și un centru SPA ar putea fi construite, în spatele sediului ISU, în anii următori

Demersurile au fost inițiate deja, iar pe site-ul Primăriei Suceava au fost în dezbatere planul și regulamentul de urbanism, în varianta propusă de inițiatori

Un nou Plan Urbanistic Zonal și Regulament de urbanism care ar urma să modifice aspectul zonei Areni a fost supus dezbaterii publicului. Potrivit documentației aflată pe site-ul Primăriei Suceava, prin respectivul PUZ se urmărește desființarea unei locuinței situată în proximitatea sediului ISU Suceava și realizarea unui centru SPA, dar și a unui ansamblu de locuințe colective. Pe perimetrul care apare din planul de încadrare în zonă ca un „L„ inversat ar urma să fie ridicate un bloc având regimul de înălțime S+D+P+5E și regim de înălțime de maxim 26 de metri în care va fi amenajat un centru SPA, 24 de locuințe, dar și o vilă cu regim de înălțime P+1E. De asemenea, vor fi amenajate 38 de locuri de parcare. Locurile de parcare vor fi la suprafață, atât pentru cele 24 de apartamente, cât și pentru cei care vor veni la SPA. Demersul privind PUZ-ul și regulamentul de urbanism al proiectului intitulat „Desființare locuință C1 și elaborare P.U.Z. și regulament de urbanism aferent, în vederea construirii unei clădiri multifuncționale cu centru SPA, sală fitness, spații comerciale, spații de prestări servicii și spații de alimentație publică, locuințe colective, locuri de parcare, împrejmuire teren și organizare de șantier”, a fost postat pe site-ul Primăriei la finele lunii octombrie și timp de cinci zile cei interesați au putut face obiecții.

Observațiile și propunerile transmise sunt necesare în vederea stabilirii cerințelor de elaborare/eliberării avizului de oportunitate și vor fi analizate în Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism. Proiectul respectiv ar urma să fie realizat pe un teren proprietate privată în suprafață de 3520 mp, identic cu parcela cadastrală notată cu numărul 52123, situat în intravilanul municipiului Suceava pe str. Universității, nr. 1, inițiatori fiind ștefan Andrei și ștefan Alexandra Daniela. În funcție de observații și de cele ce se vor stabili în comisia tehnică respectivă, proiectul de aprobare al PUZ-ului și al regulamentului de urbanism vor fi supuse spre dezbatere în vederea ulterioarei aprobări de către Consiliul Local Suceava. Abia apoi se va putea trece la etapa de obținere a unei autorizații de construire și demararea ca atare a lucrărilor. În cel mai bun caz – pentru inițiatori – acestea vor demara anul viitor. (D.P.)

 

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …

One comment

  1. Varianta propusa nu este in regula si afecteaza vecinii din zona, distantele sunt e 3m pana la cladirile invecinate , fara spatii verzi fara locuri de parcare suficiente cu cai de acces subdimensionate, fara locurile de amplasare a pubelelor de gunoi amplasate (probabil vor fi sub geamul locuitorilor de la parter la plocul vecin).

    Noi am formulat o contestatie inregistrata la primarie la acest PUZ in calitate de locatari direct afectati de proiect si se pare ca nimeni nu o ia in seama

    Ce face serviciul de urbanism al primariei si cum respecta indicatorii POT si CUT din PUG-ul municipiului si legislatia in vigoare, suntem curiosi cum s-a efectuat studiul de insorire poate exista un alt astru ceresc de care nu stim noi.