Thursday , April 25 2024

Un bloc turn pe strada Petru Rareș se va ridica în această vară

Autorizația de demolare a unei clădiri vechi pe care se va construi noul edificiu a fost eliberată  de Primărie, la fel și  autorizația de construire a noii clădiri. Construcția, cu șase etaje și parcare la subsol  va fi construită de firma TEST PRIMA proprietarul terenului

test prima teren petru rares

Arătam în primăvara acestui an că  strada Petru Rareș, arteră istorică a municipiului Suceava va căpăta un nou aspect în decurs de numai un an. Timpul se scurtează pentru că, după ce primăria municipiului Suceava a acceptat la începutul anului eliberarea unui certificat de urbanism depus de firma de construcții TEST PRIMA, care dorește să construiască mai sus de Piața Mare, un bloc de apartamente ce ar putea deveni, dacă proiectul va fi pus în aplicare, un fel de model pentru construcțiile edilitare ce vor fi făcute în zonă, zilele trecute s-a obținut și autorizația de demolare pentru o clădire mai veche, cu un trecut incert situată pe strada Petru Rareș, nr. 56, pentru a se face loc noii investiții.

Mai mult, a fost obținută și autorizația de construire pentru noul edificiu. Incă de atunci, directorul general al SC TEST PRIMA, Iulia Burlui, a descris câteva detalii privind noua construcție, oferind și o serie de prezentări grafice ale acesteia, așa cum au fost configurate în calculatoarele arhitecților. Ea a arătat că, după ce a fost aprobat proiectul și după ce a fost eliberat certificatul de urbanism, s-a primit în cele din urmă acceptul din partea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor de demolare a unei clădiri vechi din perimetrul în care proprietar este firma TEST PRIMA. S-a primit de asemenea și autorizația de construire pentru noua investiție. Este vorba despre un bloc cu subsol, parter și 6 etaje. La subsolul clădirii vor fi amenajate 78 de locuri de parcare. Parterul va fi destinat spațiilor comerciale iar la etajele superioare vor fi amenajate 76 de apartamente, cu două mai puțin decât numărul locurilor de parcare ce vor fi amenajate la subsol, ceea ce constituie o premieră în acest sens pentru dezvoltarea imobiliară din municipiul Suceava.

Clădirea se va ridica pe o suprafață totală la sol de 3000 de metri pătrați, restul de până la 4000 de metri pătrați pe care TEST PRIMA l-a destinat acestei construcții urmând să alocat spațiului verde. Directorul general Iulia Burlui a arătat că, la jumătatea anului viitor,  blocul va fi ridicat  iar în  toamna anului viitor, întreaga clădire, cu dotările aferente va putea fi dată în folosință. Cum am arătat, este vorba despre o investiție de aproximativ 4 milioane de euro pentru care firma constructoare finanțare  de la o bancă comercială. Intr-o discuție anterioară, reprezentanții firmei TEST PRIMA au spus că nu este încă stabilit prețul unui apartament în blocul nou de pe strada Petru Rareș oferta urmând să fie lansată pe piață doar după ce va fi configurat  devizul lucrărilor, făcându-se precizarea că nu vor fi adăugate la costurile de construcție sume care să bulverseze piața imobiliară suceveană. Vor fi apartamente de 2, 3 și 4 camere, cu suprafețe de la 55 până la 110 metri pătrați. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …

5 comments

  1. Zona centrala neaglomerata? Un centru neaglomerat inseamna un sat parasit. Ce probleme aveti cu investitiile persoanelor private? Daca au autorizatie de construire inseamna ca este ceva legal.

  2. Dati-va demisia

    La Suceava s-a statuat o corupţie masivă şi endemică de care profită elitele conducătoare. Cetatenii si-au cam pierdut încrederea în autorităţile alese. Si asta ca urmare a diferenţelor dintre aşteptările cetăţenilor şi realizările conducătorilor, atât la nivel personal, cât şi la nivel comunitar, între societatea civilă şi cea politică.

    Suceava a fost si este tinuta in cea mai crunta saracie, fara autostrazi, fara industrie, etc
    Pentru ca nu avem conducatori patrioti, Suceava este vraiste.
    Conducatorii nostri sunt corupti, dezinteresati plini de ifose si necivilizati.
    Problema lor continua, zi si noapte, este imbogatirea fara scrupule….

    Aceste neîmpliniri sunt văzute, ca lipsă de performanta si nesimtire!

  3. Dati-va demisia

    Industrie nu ne mai trebe, nici nu se mai discuta drespre ea…. Rechinii au iesit din somnolenta, ajutati de primar!? Gata, au inceput activitatea si la Suceava. Primarului ii plac betoanele,îi prieste ca de obicei si se simte in largul sau!
    Asta-i Suceava, fara legi si fara grija fata de oameni

  4. la inaltimea asta nu e bloc turn ! e doar bloc

  5. CULMEA E ȘI PRIMĂRIA ASTA A SUCEVEI!!!
    NIMENI DE ACOLO NU ESTE ÎN STARE SĂ FACĂ UN MINIM EFORT PENTRU A MENȚINE CÂT DE CÂT O ZONĂ CENTRALĂ NEAGLORMERATĂ, CU VILE ȘI CASE CEVA MAI VECHI ȘI CU BUN GUST.
    SUCEAVA NU ARE UN CENTRU VECHI PROPRIU ZIS DIN CAUZĂ CĂ AM AVUT CEI MAI TÂMPIȚI COMUNIȘTI CU PUTINȚĂ LA CONDUCERE.
    TOTUȘI, ÎN PERIMETRUL STRĂZILOR ARMENEASĂ, ION CREANGĂ, PETRU RAREȘ, DRAGOȘ VODĂ, VERONICA MICLE, CONSTANTIN DOBROGEANU GHEREA, I.G. SBIERA AR PUTEA FI „SUSȚINUTĂ” O ZONĂ ALTERNATIVĂ A CEEA CE AR TREBUI SĂ FIE UN CENTRU VECHI.
    ÎN LOC SĂ CONCEAPĂ UN PROIECT URBANISTIC FRUMOS ȘI ELEGANT PENTRU ZONA RESPECTIVĂ, PRIMĂRIA MUN. SUCEAVA A DAT VOIE SĂ SE FACĂ HIDOȘENIA AIA DE BLOC DE STICLĂ DE LÂNGĂ AUTOGARĂ, A DAT VOIE PESTE DRUM DE AUTOGARĂ SĂ SE FACĂ DOUĂ HIDOȘENII DE STICLĂ ÎN CARE FUNCȚIONEAZĂ MAGAZINE ȘI CHESTII DE „ÎMPINGE TAVA”, A PERMIS SĂ FUNCȚIONEZE VECHEA AUTOGARĂ PE CARE PÂNĂ ȘI HULIȚII COMUNIȘTI SE GÂNDEAU SĂ O MUTE, A DAT VOIE SĂ SE FACĂ ÎNCĂ O AUTOGARĂ PRIVATĂ ÎN CURTEA UNEI CASE VECHI DIN APROPIEREA AUTOGĂRII COMUNISTE, A LĂSAT ÎN RUINĂ MULTE CASE CARE SUNT SAU POT FIGURA PE LISTA MONUMENTELOR ISTORICE DE INTERES LOCAL – GRUPA B, A LĂSAT SĂ FIE DEMOLATE NIȘTE CASE CA SĂ FIE CONSTRUIT UN BLOC PESTE DRUM DE SC ACET SA – DIN FERICIRE NU E ATÂT DE AGRESIV CA HIDOȘENIA DE STICLĂ ÎN CARE S-A MUTAT SC ACET SA CÎT TIMP ÎȘI REFACE VECHIUL SEDIU – IAR ȘIRUL REPROȘURILOR POATE CONTINUA.
    DIN PĂCATE, NU AI CU CINE ÎN ORAȘUL ĂSTA.
    SCLAVII BANULUI DE LA PRIMĂRIE ȘI DE PESTE TOT DOAR DISTRUG ÎN LOC SĂ FACĂ CEVA CA LUMEA.
    CA DOVADĂ, O PARTE DIN ISTORIA DE DATĂ RECENTĂ A SUCEVEI A FOST DEMOLATĂ PENTRU CA MILIONARII SĂ FACĂ ALTE MILIOANE: HOTELUL ȘI RESTAURANTUL GLORIA.
    CRED CĂ DACĂ ÎN ACTUALUL PALAT ADMINISTRATIV NU AR MAI FI GĂZDUITE INSTITUȚII PUBLICE, AR FI ÎN STARE CINEVA SĂ ÎL DEMOLEZE ȘI PE ACESTA CA SĂ FACĂ UN BLOC.
    EXEMPLELE POT CONTINUA.
    ȘI DE PARCĂ NU ERA DE AJUNS, ACUM PERMITE PRIMĂRIA SUCEAVA SĂ MAI FIE TRÂNTIT UN BLOC – CHIAR ÎN ZONA DESPRE CARE AM SPUS CĂ POATE FI ALTERNATIVA UNUI CENTRU VECHI – ȘI ASTA CA SĂ-L ÎMBOGĂȚEASCĂ PE UN ALT MILIONAR.