Un bătrân de 85 de ani a murit ars de viu în casă, la Dorna Candrenilor

12/02/20 ora:9:30am

Din cauza coșului de fum deteriorat, casa din lemn a bătrânului a luat foc, iar pompierii l-au găsit pe proprietar căzut în casă, cu arsuri și intoxicat cu fum 

Ieri dimineață, în jurul orei 04.20, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic prin 112 că la un imobil din Dorna Candrenilor a izbucnit un incendiu.

La locuința care luase foc și care îi aparținea lui Alexandru C., de 85 de ani, au intervenit pompierii cu trei autospeciale cu apă. Ei au localizat și stins incendiul. Aceștia au stabilit ca și cauză probabilă a incendiului jar sau scântei de la un coș de fum deteriorat.

Imobilul în suprafață de 40 de metri patrați, construit din lemn, a ars în proporție de 50%, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 15.000 de lei. În urma incendiului a rezultat decesul proprietarului, Alexandru C., care locuia singur și care a fost găsit de echipajele de pompieri care au intervenit la fața locului căzut în locuință, fiind decedat, prezentând arsuri și intoxicație cu fum.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „distrugere din culpă” și „ucidere din culpă”, ce urmează a fi soluționat de Postul de Poliție Dorna Candrenilor. (O.S.)

 

 

Spune-ti parerea!