Thursday , April 25 2024

Un bărbat și-a tăiat soția la gât cu cuțitul și a spus polițiștilor că a omorât-o

Individul, beat turtă, și-a lovit soția cu un cuțit în gât, după care s-a dus la poliție, în Burdujeni, și a anunțat că a omorât-o. Polițiștii s-au deplasat de urgență la locuința bărbatului, însă din fericire femeia era în viață. Ea a fost preluată de o ambulanță și dusă la spital, unde a primit îngrijiri medicale  

Politia

La data de 22 mai 2016, la ora 21.00, la Secția de Poliție Burdujeni s-a prezentat Ioan Iacoban, de 43 de ani, din municipiul Suceava, care a anunțat că a omorât-o pe soția sa, Mihaela Iacoban, fără a putea da mai multe informații deoarece era sub influența băuturilor alcoolice. Acesta le-a indicat polițiștilor un bloc de pe strada Aurora din cartierul Burdujeni, după care i-a condus la apartamentul în care a fost găsită și soția lui, Mihaela Iacoban, de 47 de ani, care însă era în viață. Aceasta avea o plagă tăiată în zona gâtului, motiv pentru care a fost solicitată o ambulanță la fața locului, ce a transportat-o la secția UPU a Spitalului Județean Suceava, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
Din discuțiile purtate de polițiști cu femeia a rezultat că în cursul lunii ianuarie 2016 s-a despărțit de soțul ei, Ioan Iacoban. In seara zilei de 22 mai a.c., acesta a venit la apartamentul unde locuiește cu chirie, spunând că vrea să-și vadă fiica. In jurul orei 21.00, între cei doi soți a izbucnit o ceartă, ocazie cu care Ioan Iacoban s-a enervat, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice a luat un cuțit de bucătărie și a înțepat-o o singură dată pe soția sa în zona gâtului, rănind-o. Cumnatul femeii, Daniel R., aflat în apartament, a intervenit și i-a luat cuțitul din mână agresorului și l-a scos afară din locuință. In urma examinării medicale, Mihaela Iacoban a primit diagnosticul de “plagă tăiată cervical anterior”, a fost cusută și a rămas internată la secția chirurgie pentru supraveghere medicală. Pe numele lui Ioan Iacoban a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie. (D.Z.)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …