Friday , May 3 2024

Un bărbat și-a omorât soția, apoi a încercat să dea foc la casă pentru a-și ascunde crima

Constantin Rotariu Candrea, de 57 de ani, din orașul Broșteni, i-a tăiat gâtul soției sale, după care a încercat să-și dea foc la casă pentru a șterge urmele omorului. După ce a aprins lucruri din casă, convins fiind că totul va lua foc, el s-a grăbit să meargă la Poliție, unde a anunțat că și-a găsit nevasta moartă în casă. Polițiștii au găsit-o pe femeie moartă, înjunghiată în gât u soțul se află de ieri în arest preventivConstantin Rotariu Candrea - criminal Brosteni  (8)

La data de 18 iunie 2018, pe la ora 14.00, la sediul Poliției orașului Broșteni s-a prezentat Constantin Rotariu – Candrea, de 57 de ani, din satul Holdița, orașul Broșteni, într-o stare avansată de ebrietate, care a spus că soția sa Viorica este moartă în locuință.

Un echipaj de poliție s-a deplasat în locuința bărbatului, polițiștii constatând că ușa de la intrarea în casă era încuiată. Când au intrat în încăpere, au găsit-o pe pat pe  Viorica Rotariu – Candrea, de 59 de ani, care avea o tăietură la gât.

Agenții au solicitat intervenția unei ambulanțe, medicii constatând faptul că femeia este moartă.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciului Investigații Criminale și Criminalistic condusă de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În urma investigațiilor făcute de anchetatori a rezultat că pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, Constantin Rotariu – Candrea și-a înjunghiat soția cu un cuțit, provocându-i o plagă tăiată în jurul gâtului. Bărbatul ar fi încercat să dea foc și la imobilul în care locuia împreună cu soția sa, însă fără succes.

„In cursul zilei de 18 iunie 2018, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unei stări conflictuale casnice mai vechi, inculpatul a exercitat un act de violență de intensitate ridicată asupra soției sale, respectiv i-a aplicat o singură lovitură de cuțit în zona cervicală, cauzându-i leziuni grave, care în scurt timp au condus la deces. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a răspunderii penale”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.Constantin Rotariu Candrea - criminal Brosteni  (9)

Polițiștii au dispus efectuarea unei necropsii, care urma să fie efectuată în cursul zilei de ieri.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie raportat la omor de către Constantin Rotariu – Candrea.

Inculpatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava pe bază de ordonanță emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar ieri a fost prezentat Tribunalului Suceava, care a dispus arestarea sa preventivă. (D.Z.)

Vezi si

Un tânăr s-a retras de pe lista AUR de la Consiliul Local Suceava

Nu doar de la PSD Suceava și-a retras candidatura unul din cei de pe lista …