Thursday , April 25 2024

Un băiat de 12 ani din Capu Codrului a fost găsit mort, în condiții suspecte, la marginea unei păduri

Un copiul de 12 ani, dintr-o familie de rromi din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, a fost găsit mort în condiții suspecte la marginea unei păduri din localitate.medicina legala


Băiatul a mers duminică împreună cu mai mulți prieteni la fotbal, însă afară s-a făcut noaptea și el nu s-a mai întors acasă. Părinții lui nu au anunțat de cu seară dispariția minorului ci au așteptat până ieri dimineață. Polițiștii din Păltinoasa au început să-l caute pe acesta, reușind să-l găsească însă din nefericire decedat, la marginea unei păduri din Capu Codrului, la o distanță de circa un kilometru de casa părinților săi.
Băiatul nu prezenta urme vizibile de violență pe corp, însă cum rudele susțin că nu a avut niciodată probleme de sănătate, polițiștii au dispus efectuarea unei necropsii pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care a decedat acesta. Cercetările în acest caz au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. In aceasta dimineață se va face necropsia și se va descoperi dacă nu cumva este vorba despre o crimă. (D. ZUZEAC)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …