Friday , March 29 2024

Turnu Roşu şi Biserica Sf. Simion vor fi consolidate într-un an şi jumătate

ciupu [800x600]

Finanţarea europeană a fost obţinută recent, fiind vorba de cinci milioane de lei cu titlu nerambursabil, iar într-o săptămână va avea loc licitaţia. La final, biserica va fi consolidată, preotul Constantin Ciupu precizând că în urma unor discuţii cu specialiştii, problemele lăcaşului de cult ar fi legate de viciile din construcţia iniţială u preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că atragerea fondurilor europene pentru lăcaşurile de cult va trebui să continue şi pe exerciţiul financiar european 2014 – 2020, având în vedere accesarea de fonduri europene pentru biserica de la Bălineşti

La Suceava a început derularea unui proiect european privind consolidarea şi reabilitarea a două monumente de secol XVI şi XVII, aflate în patrimoniul naţional şi cunoscute sub numele de „Turnul Clopotniţă” sau Turnu Roşu şi Biserica „Sf. Simion”. Proiectul este finanţat cu bani din Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 şi are o valoare totală de 6,43 milioane de lei. Aproximativ 5 milioane vor fi alocate din fonduri europene. Precizăm că „Turnul Clopotniţă” este cunoscut sub denumirea de Turnu Roşu datorită nuanţei roşiatice a pereţilor.
Cele două obiective de cult au fost ridicate de comunitatea armeană din Suceava cu cinci sute de ani în urmă, fiind printre cele mai vechi lăcaşuri de cult din oraş. Fiind într-un stadiu avansat de degradare şi în condiţiile în care comunitatea armeană nu avea posibilitatea să refacă acest lăcaş de cult, în 1994 s-a ajuns la un acord cu privire la preluarea de către Parohia „Sf. Simion”. Tot de atunci încep a fi puse interdicţiile pentru traficul greu în zonă, după ce la Turnu Roşu au apărut tot mai multe fisuri şi creşte pericolul prăbuşirii. Ulterior, acordul a fost prelungit după ce expirase perioada de 15 ani, convenită printr-o minută, după cum a explicat preotul paroh, Constantin Ciupu. El a precizat că ajutorul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost de la început în condiţiile în care biserica arăta deplorabil, iar în prezent situaţia este mai bună şi datorită implicării, ani la rând, a comunităţii.
Totuşi, este nevoie în continuare de lucrări de consolidare atât la biserică, dar şi la Turnu Roşu unde situaţia nu s-a îmbunătăţit, fiind menţinută interdicţia pentru traficul de mare tonaj şi unde în continuare există pericolul prăbuşirii în cazul unui cutremur mai puternic. Menţionăm că manager de proiect este chiar preotul paroh conform căruia lucrările au demarat la sfârşitul lunii trecute şi urmează să fie încheiate în aproximativ un an şi jumătate, potrivit celor specificate într-o informare oficială fiind vorba de 17 luni.
Preotul paroh a menţionat că proiectul vizează restaurarea, consolidarea, reabilitarea, protejarea şi valorificarea durabilă a Turnului Clopotniţă şi a Bisericii „Sf.Simion”, în scopul salvării de la distrugere, conservării moştenirii culturale şi sporirii atractivităţii acestor obiective pentru turismul cultural. Din punctul său de vedere, proiectul va avea o influenţă pozitivă asupra creşterii turismului cultural-religios şi va contribui la dezvoltarea Regiunii nord-est prin intermediul turismului şi culturii, sporind în acelaşi timp importanţa acestor factori ca vectori ai creşterii economice. Conform preotului paroh, ambele etaje ale Turnului Roşu vor fi consolidate şi modernizate, la primul urmând a fi amenajată o sală – muzeu cu o panoplie şi o prezentare a etapelor de consolidare – restaurare a ansamblului Sf. Simion, iar la etajul doi va fi refăcută structura de susţinere a celor două clopote. Turiştii care vor vizita ansamblul religios se vor putea bucura de o vedere panoramică asupra oraşului Suceava, preotul Constantin Ciupu precizând că se are în vedere montarea unei lunete pentru belvedere, după modelul din alte oraşe. „După planificarea pe care o avem în proiect, o parte a activităţii va fi comercială iar altă parte nu va fi comercială. Aşa este prevăzut”, a mai spus preotul Constantin Ciupu.
De menţionat că la conferinţa de presă organizată în curtea bisericii pentru acest eveniment au fost preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor şi directorul Direcţiei de Cultură, Aurel Buzincu. De asemenea, a fost de faţă şi şeful Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava, Vasile Mocanu, dar şi de la firma de consultanţă Regional Consulting. Cătălin Nechifor a ţinut să precizeze că alături de proiectul de la piaţeta de la Cacica şi cel de restaurare al Mănăstirii Putna – tot cu finanţare europeană – fondurile alocate sunt de cinci milioane de euro. Potrivit lui Cătălin Nechifor, în anii viitori ar trebui să se urmărească tot mai mult atragerea de fonduri europene pentru lăcaşe de cult, menţionând că are în vedere printre priorităţi biserica de la Bălineşti. Din punctul său de vedere este preferabilă accesarea de fonduri europene pentru astfel de lăcaşe de cult, decât să se aştepte, an de an, fonduri de la Ministerul Culturii. Precizăm că directorul Aurel Buzincu a afirmat că în ultima vreme bugetul Ministerului pentru lucrările de restaurare s-a diminuat considerabil, cu efecte şi asupra ritmului lucrărilor din judeţul Suceava care, în alţi ani, primea până la 10% din bugetul alocat de la Ministerul Culturii pentru lucrările de restaurare. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …