Friday , March 29 2024

Trei șoferi prinși sâmbătă seară conducând băuți, la Dorna Arini, Rădăuți și Salcea

Sâmbătă seară, trei șoferi care au fost depistați conducând beți pe șoselele din județ, la Dorna Arini, Frătăuții Noi și Salcea, s-au ales cu dosare penale. Astfel, la ora 19.48, polițiștii din cadrul Politiei municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier au oprit în trafic autoturismul VW care circula pe DN17B, în comuna Dorna Arini, condus de Nicolae A., de 30 de ani, din Dorna Arini.

Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal privind infracțiunea „conducere sub influența alcoolului”. În aceeași seară, la ora 21.05, la Rădăuți, pe str.1 Mai, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului au oprit pentru control autoturismul Opel condus de Gheorghe A., de 34 de ani, din comuna Frătăuții Noi. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat probe biologice de sânge. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea „conducere sub influența alcoolului”. {i tot sâmbătă seară, în jurul orei 20.30, polițiștii din Salcea au oprit pentru control pe str. Aurel Stanciu din oraș autoturismul VW condus de Sergiu G., de 42 de ani, din Republica Moldova, care locuiește fără forme legale în Salcea. Din cauză că șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta s-a ales cu dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”. (O.S.)

 

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …