Wednesday , April 24 2024

Trei polițiști nărăviți la mită de la șoferi, arestați ieri

Agentul de poliție Florin Avrămiuc, șeful Postului de Poliție Vadu Moldovei, agentul de poliție Daniel Vîrvara, șeful Postului de Poliție Fântâna Mare și agentul de poliție Costel Maftei, de la Secția nr.1 de Poliție Rurală Vadu Moldovei, au fost arestați preventiv pentru luare de mită și abuz în serviciu. Cei trei sunt acuzați că și-au făcut un obicei din a primi mită pentru a trece cu vederea unele contravenții sau chiar infracțiuni. Printre altele, au luat mită 200 de lei pentru a lăsa în pace un puștan de 17 ani pe care l-au prins la volan pe un drum public. De la un șofer al unui camion plin cu lemne fără acte de proveniență, doi dintre polițiștii arestați ieri au cerut 1.000 de euro, primind până la urmă 4.000 de lei 

Politisti arestati - februarie 2016 (1)
Imagini surprinse ieri, cand cei trei politisti au fost adusi la Tribunalul Suceava

Tribunalul Suceava a admis, ieri, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a polițiștilor Florin Avrămiuc, Costel Maftei și Daniel Vîrvara. In sarcina lor au fost reținute infracțiunile de abuz în serviciu, luare de mită și instigare la abuz în serviciu. Decizia judecătorilor suceveni nu este definitivă, ea poate fi contestată în termen de 48 de ore.

La data de 9 februarie 2016, o echipă formată din procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava au făcut două percheziții la Postul de Poliție Vadu Moldovei și la Secția nr.1 de Poliție Rurală Vadu Moldovei. La aceeași dată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de agentul de poliție Florin Avrămiuc, șeful Postului de Poliție Vadu Moldovei, pentru comiterea a cinci infracțiuni de luare de mită și opt infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, față de agentul de poliție Daniel Vîrvara, șeful Postului de Poliție Fântâna Mare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, precum și față de agentul de poliție Costel Maftei, din cadrul Secției nr.1 de Poliție Rurală Vadu Moldovei, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită și a instigării la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite. Cei trei inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore în seara zilei de 9 februarie 2016, iar ieri au fost prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.Politisti arestati - februarie 2016 (3)
Anchetatorii au stabilit că, în perioada august – decembrie 2015, polițistul Florin Avrămiuc, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de agent de poliție, a primit în cinci rânduri, la date diferite, bunuri sau sume de bani pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor sau constatarea infracțiunilor. In toate cele cinci cazuri, polițistul a constatat săvârșirea de contravenții sau infracțiuni în cadrul unor controale în traficul rutier și în nici una dintre situații nu a întocmit nici un fel de acte, având în vedere foloasele necuvenite primite.
Una dintre infracțiunile de luare de mită reținute în sarcina inculpatului Florin Avrămiuc a fost comisă împreună cu polițistul Costel Maftei, iar o alta împreună cu inculpatul Daniel Vîrvara.Politisti arestati - februarie 2016 (2`)
Astfel, la data de 8 noiembrie 2015, polițiștii Avrămiuc și Vîrvara, ambii aflați în timpul serviciului, au oprit în trafic o mașină, condusă de un minor, care era însoțit de către D.B. Deși agenții de poliție au constatat că șoferul era minor, aceștia și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în sensul că nu au întocmit acte de constatare a infracțiunilor săvârșite de minor și de către D.B. – infracțiunea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere și infracțiunea de încredințare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu are permis de conducere, primind în schimb de la D.B. suma de 200 de lei, bani ce i-au fost înmânați lui Daniel Vîrvara.
La data de 18 decembrie 2015, polițiștii Avrămiuc și Maftei, aflați în timpul serviciului, au depistat în trafic un TIR încărcat cu cherestea. Deși agenții de poliție au constatat că șoferul nu are documente de proveniență și transport pentru materialul lemnos, aceștia și-au încălcat atribuțiile de serviciu, privind constatarea și sancționarea contravențiilor, nu au întocmit acte în acest sens, în schimb ei primind suma de 4.000 de lei de la o altă persoană, chemată în ajutor de proprietarul cherestelei, care a promis celor doi polițiști în primă fază suma de 1.000 de euro, însă în urma negocierii s-a ajuns la suma de 4.000 de lei.
Polițiștii și-au făcut un obicei din a primi mită
De asemenea, față de cei trei inculpați s-a pus în mișcarea acțiunea penală pentru săvârșirea de infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, faptele fiind comise în cursul anului 2015 și la începutul anului 2016. In general, cei trei polițiști nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu privind constatarea și sancționarea contravențiilor sau privind constatarea infracțiunilor, obținând în acest mod foloase necuvenite pentru contravenienți sau pentru alte persoane, prin evitarea aplicării de amenzi, inclusiv evitarea suspendării dreptului de a conduce autovehicule, în unele cazuri, sau evitarea cercetării faptelor comise în cadrul unor dosare penale.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Amintim că la mijlocul lunii noiembrie 2015, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au descins la Postul de Poliție Fântâna Mare pentru a pune mâna pe șeful de post din comună. Aceștia au ridicat câteva documente din biroul agentului șef principal Daniel Vîrvara, șeful Postului de Poliție Fântâna Mare, pe care procurorii suceveni îl acuzau încă de atunci de abuz în serviciu. Polițistul a fost dus la sediul Parchetului pentru audieri, însă a fost lăsat rapid în libertate.
Toată această anchetă a pornit după ce la 31 iulie 2015, pe raza comunei Fântâna Mare s-a produs o tamponare între două mașini. Soferul nevinovat susține că a mers în termenul legal de 24 de ore la Postul de Poliție din Fântâna Mare să anunțe incidentul, însă polițistul Daniel Vîrvara nu ar fi vrut să îi înregistreze plângerea, astfel că a revenit cu o a doua plângere care însă de această dată a fost înregistrată de șeful de post. Atunci, procurorii au întocmit pe numele polițistul un dosar penal pentru abuz în serviciu, cercetările fiind continuate pentru stabilirea vinovăției acestuia. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …