Tuesday , April 23 2024

Trei morţi şi trei răniţi după un violent accident între două microbuze, la Câmpulung Moldovenesc (GALERIE FOTO)

DSCN5052 [800x600]

Un tânăr din Gura Humorului care conducea un microbuz a intrat într-o depăşire fără să se asigure, izbindu-se violent într-o altă dubiţă care circula pe contrasens. In urma impactului, cei doi şoferi au decedat, iar un pasager a murit după câteva ore de la accident u un alt tânăr care a suferit leziuni grave a fost transportat, în comă, cu elicopterul la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, în timp ce alte două victime ale teribilului accident, a căror stare nu era atât de gravă, urmau să fie aduse la Spitalul Judeţean Suceava

 
Un grav accident de circulaţie a avut loc ieri la ieşire din municipiul Câmpulung Moldovenesc spre Gura Humorului. Două microbuze s-au ciocnit violent, după ce un şofer a încercat să facă o depăşire fără să se asigure. In urma impactului cei doi şoferi au decedat pe loc, unul dintre pasageri a murit la Spitalul Judeţean Suceava, o altă victimă se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost transportată cu elicopterul la Spitalul de Neurochirugie din Iaşi, iar alte două persoane s-au ales cu leziuni grave. Incidentul a avut loc în jurul orei 13.10, pe DN 17, în Câmpulung Moldovenesc. Corneliu Varga, de 24 de ani, din Gura Humorului, conducea autoutilitara Volkswagen LT cu volan pe dreapta, pe direcţia Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului, fiind însoţit de fraţii săi Petrică Varga, de 19 ani şi Mihăiţă Varga, de 36 de ani, ambii din Gura Humorului. La un moment dat a intrat pe contrasens în depăşirea unei maşini fără să se asigure, izbindu-se violent în autovehiculul Volkswagen Transporter, condus de Vasile Plai, de 28 de ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, care circula regulamentar din sens opus şi în care se mai aflau Vasile Plai, de 40 de ani şi Daniel Vulpoi, de 31 de ani, amândoi din Mironu – Valea Moldovei. In urma violentului accident cele două microbuze au ajuns în şanţ, iar cei doi şoferi au decedat pe loc. De asemenea, cei patru pasageri aflaţi în cele două vehicule, au fost transportaţi în stare gravă la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc, Petrică Varga fiind diagnosticat cu fractură de stern, Mihăiţă Varga cu fractură coloană lombară, Daniel Vulpoi cu traumatism cranian, fracturi costale şi ruptură de diafragmă, în timp ce Vasile Plai avea un traumatism cranio cerebral grav.
Daniel Vulpoi a fost transportat în comă cu un elicopter de la Câmpulung Moldovenesc la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi. Vasile Plai trebuia şi el să fie dus cu elicopterul la spitalul din Iaşi dar pentru că starea sa s-a agravat medicii au trebuit să-l resusciteze timp de peste 45 de minute şi să-l transporte cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Suceava, unde din nefericire acesta a decedat. Petrică Varga a ajuns şi el la Spitalul Judeţean Suceava, fiind supus unor investigaţii medicale, în timp ce Mihăiţă Varga, aseară, era încă la spitalul din Câmpulung Moldovenesc şi urma să fie transferat la Suceava. De menţionat că la Prisaca Dornei, la circa 700 de metri de locul producerii accidentului, Corneliu Varga a trecut cu microbuzul pe lângă un radar al poliţiei, el încetinind şi mergând în coloană cu alte maşini, însă după ce a trecut de radarul poliţiei a apăsat pe pedala de acceleraţie şi a produs accidentul în urma căruia el şi alte două persoane au murit, iar o a patra se zbate între viaţă şi moarte.
Din cauza acestui accident circulaţia traficul pe DN 17 la ieşire din Câmpulung Moldovenesc spre Gura Humorului a fost restricţionat pe un singur sens de mers timp de mai bine de două ore. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …