Thursday , April 25 2024

Trei mașini implicate într-un accident mortal petrecut la Pătrăuți

Un șofer neatent s-a angajat în depășirea unei mașini care tocmai efectua la rândul ei o depășire. Una dintre mașiin a fost proiectată în șanț, iar o femeie de 58 de ani și-a pierdut viața  

Duminică dimineață, în jurul orei 09:00, pe DN2, pe raza comunei Pătrăuți a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea altei persoane. În accident au fost implicate 3 autoturisme care circulau toate pe direcția Rădăuți-Su­ceava.

Din primele veri­ficări efectuate de polițiști s-a constatat că în depășirea unui vehicul condus de un tânăr de 22 de ani din municipiul Suceava s-a angajat un alt autoturism, condus de un bărbat de 55 ani.  În acel moment, fără să se asigure, a încercat să efectueze o manevră de depășire și șoferul unui alt autoturism, un bărbat în varstă de 60 ani, din Galați. Acesta a fost acroșat de autoturismul care depășea regulamentar și proiectat în șanțul din partea laterală a drumului.

La fața locului au intervenit modulul SMURD, cu autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanțăa. Echipajele de interventie au gasit la locul accidentului o femeie inconstienta care, din pacate, dupa aplicarea manevrelor de resuscitare a fost declarata decedata. Este vorba de o femeie de 58 de ani, soția șoferului care se face vinovat de producerea accidentului. De asemenea, o altă femeie aflată în autoturismul proiectat în șanț a suferit leziuni, fiind transportată la o unitate medicală, conștientă și în stare stabilă.

Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.  Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …