Thursday , March 28 2024

Trei luni de închisoare cu suspendare pentru un poliţist care a luat mită 50 de lei

politist [800x600]

Poliţistul Sergiu Alin Grădinaru a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare pentru “luare de mită” şi “abuz în seriviciu”. G Grădinaru a fost acuzat că a primit mită 50 de lei de la un şofer, pentru a trece cu vederea faptul că un bec semnalizator de la maşina acestuia era ars 

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul Sergiu Alin Grădinaru, agent de poliţie din Salcea, la trei luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunilor de “luare de mită” şi “abuz în serviciu”. Decizia instanţei sucevene nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la pronunţare.
După cum arăta Obiectiv de Suceava în urmă cu aproape două luni de zile, judecătorii de la Tribunalul Suceava au admis în premieră o cerere formulată de un inculpat vizând acordarea statutului de martor ameninţat unei persoane propuse în apărare în ve-derea audierii. Decizia fără precedent a magistraţilor a fost luată într-un prozaic dosar de minimă corupţie, în care inculpat este un agent de poliţiei din Salcea, pe nume Sergiu Alin Grădinaru, care a fost dat pe mâna anchetatorilor – procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru că a luat acum doi ani o şpagă ridicolă de 50 de lei. Dosarul său a fost trimis în judecată în vara anului trecut, în luna iunie, când opinia publică suceveană era bulversată de arestarea şefului secţiei de cercetări penale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Dumitru Dâmbu şi de aceea acest eveniment nu a beneficiat de publicitatea cuvenită în presa locală la vremea respectivă. Conform datelor din rechizitoriu, Sergiu Alin Grădinaru a oprit în tra-fic un bărbat căruia i-a reproşat că nu se aprinde un beculeţ semnalizator şi nu s-a lăsat până când nu a primit şpagă 50 de lei, în bancnote de căte 10 lei. Soferul a plătit şpaga, iar câteva sute de metri mai departe a sunat la 112 şi l-a dat în vileag pe agentul de poliţie. A urmat ancheta şi, după un an, trimiterea în judecată a subofiţerului de poliţie.
Martorul ameninţat, un fel de “martor sub acoperire” din filmele americane
Noul Cod de Procedură Penală stabileşte la articolul 125 că în cazul în care există o suspiciune rezo-nabilă că viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declaraţiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor ameninţat şi dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecţie, după caz. Acestea sunt prevăzute în articolele următoare din noul Cod de Procedură Penală care stipulează că în cursul urmăririi penale sau, în cazul de faţă, în cursul judecăţii, odată cu acordarea statutului de martor ameninţat, instanţa dispune aplicarea uneia sau a mai multora dintre următoarele măsuri: supravegherea şi paza locuinţei martorului sau asigurarea unei locuinţe temporare; însoţirea şi asigurarea protecţiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; nepublicitatea şedinţei de judecată pe durata ascultării martorului; ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente; protecţia datelor de identitate ale martorului şi acordarea unui pseudonim sub care acesta va depune mărturie.
300 de pagini de rechizitoriu, pentru o şpagă de 50 de lei
Mai trebuie adăugat că dosarul de trimitere în judecată a poliţistului Gărdinaru are peste 300 de pagini. In condiţiile în care acesta se redactează în mai multe exemplare ce trebuie utilizate de anchetatori şi judecători, nu mai vorbim de avocaţi, plus ciornele aferente, apreciem că s-au folosit măcar 2.000 de coli de hârtie. La preţul mediu de 12 lei pe top, calculul aritmetic arată că cu cei 50 de lei ce au făcut obiectul acestui dosar de corupţie s-ar fi putut cumpăra co-lile necesare pentru transcrierea rechizitoriului. Munca anchetatorilor şi a judecătorilor, cheltuielile de protejare a martorului ameninţat şi alte facturi aferente, de la reţelele de telefonie mobilă la plata uvrierilor de la SRI care s-au chinuit să transcrie conversaţiile ambientale şi înre-gistrările telefonice, nu se pun la socoteală. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …

One comment

  1. Pe cand și în alte sectoare,gen învățământ,sănătate-în Suceava??