Wednesday , April 24 2024

Trei gospodării şi un service auto din Plopeni au fost cuprinse de flăcări

 
pompieri [800x600]


Ieri, la ora 13.04, dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunţat, prin numărul unic de urgenţă 112, despre izbucnirea unui incendiu în satul Plopeni, oraşul Salcea. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale cu echipaje de militari de la Detaşamentul de pompieri Suceava şi lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Salcea şi Dumbraveni, cu câte o autospecială. Iniţial, anunţul pe 112 menţiona faptul că arde o singură anexă, însă la sosirea pompierilor militari incendiul se manifesta la mai multe construcţii aparţinând de trei gospodării, existând pericolul de propagare la case de locuit, anexe şi un service auto. Incendiul a fost stins la ora 15.45.
Au fost afectate gospodăriile Mariei G. – adăpost de animale şi depozit de furaje pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, acoperişurile a două bucătării de vară pe 9, respectiv 30 de metri pătraţi, 15 metri cubi lemn de foc, 3 tone de furaje, o tonă de cereale şi alte bunuri, Mihaelei C. – adăpost de animale şi depozit de furaje pe 80 de metri pătraţi, 2 tone de furaje şi 2 metri cubi lemn de foc şi Laurei O. – astereala din lemn de la acoperişul casei de locuit P+1, pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi), precum şi clădirea service-ului auto – izolaţia din polistiren pe o suprafaţă de aproximativ 10 metri pătraţi, proprietatea lui Sorin N. .
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Pompierii militari au salvat trei case de locuit, anexe gospodăreşti şi clădirea service-ului auto. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti. (C.Z.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …