Thursday , March 28 2024

Trei bătrâni, furaţi de falşi angajaţi de la gaz şi apă

politiew

Trei bătrâni, cu vârste cuprinse între 81 şi 89 de ani, au fost prădaţi de falşi angajaţi de la gaz şi apă. Impostorii au reuşit să fure din locuinţele bătrânilor peste 14.000 de lei

In data de 20 noiembrie 2014, la ora 10.02, Poliţia municipiului Vatra Dornei a primit o reclamaţie prin 112, din partea unui localnic de 81 de ani, cu privire la faptul că hoţii au furat din locuinţă suma de 1.200 de lei. Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că, în dimineaţa zilei de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 09.30, la locuinţa reclamantului au venit trei persoane care i-au spus că doresc să verifice gazul şi apa, motiv pentru care au fost invitaţi în apartament, unde profitând de neatenţia celor doi soţi, au furat suma de 1.200 de lei. Imediat cele trei persoane au părăsit locuinţa fără a da alte explicaţii, iar după circa 30 de minute, reclamantul a observat faptul că dintr-o cutie în care erau şi cupoanele de pensie, prezentate anterior unuia din cei trei indivizi necunoscuţi, i-au fost furaţi banii.
Tot în data de 20 noiembrie 2014, la ora 17.18, Poliţia municipiului Suceava a primit o reclamaţie prin 112 din partea unei femei de 89 de ani, localnică, cu privire la faptul că în cursul zilei, hoţii i-au furat din locuinţă suma de 13.000 de lei. Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că, în jurul orei 16.45, la locuinţa femeii au venit două persoane necunoscute, care i-au cerut să verifice instalaţia de apă din apartament, iar în timp ce reclamanta era în baie, i-au furat din locuinţă suma de 13.000 de lei.
In aceeaşi dată de 20 noiembrie 2014, la ora 17.13, Poliţia municipiului Suceava a fost anunţată prin 112 de o localnică de 82 de ani, cum că două persoane necunoscute, care i-au spus că sunt de la o societate care se ocupă cu verificarea centralelor termice, după ce au făcut presupusa activitate, i-au cerut o taxă de 120 de lei. După ce le-a dat banii, femeia şi-a dat seama că a fost victima unei înşelăciuni. Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că în jurul orei 16.00, la locuinţa reclamantei au venit doi indivizi necunoscuţi care i-au verificat centrala termică, iar unul dintre cei doi i-a spus că trebuie să achite o taxă în sumă de 120 de lei, iar după ce soţul ei le-a cerut o chitanţă pentru suma plătită, cei doi au plecat în grabă.
In toate cele trei cazuri, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, pentru prinderea autorilor şi recuperarea prejudiciului. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …