Thursday , April 25 2024

Trei ani și opt luni de închisoare pentru pedofilul italian de 70 de ani care a șantajat mai multe minore cu filmulețe porno

 

Cetățeanul italian Elio Mele, în vârstă de 70 de ani, a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare pentru pornografie infantilă, șantaj și act sexual cu un minor, în timp ce Marius Ionel Gherman a primit o condamnare de trei ani, nouă luni și 10 zile de închisoare u italianul este acuzat că a întreținut relații sexuale cu mai multe fete de 14, 15 sau 16 ani pe care i le-au adus doi indivizi din Fălticeni, Italianul le filma și fotografia pe fete în timp ce întreținea cu ele relații sexuale. Uneia dintre fete, de numai 15 ani, Mele i-a propus să întocmească un contract prin care copila se obliga să întrețină cu el săptămânal raporturi sexuale normale, anale și orale, urmând să primească 200 de euro pe lună, iar atunci când fata împlinea 18 ani trebuia să meargă în Italia și să continue înțelegerea cu Mele. Pe o altă fată, de 14 ani, italianul a prostit-o promițându-i că o duce în Italia și îi lasă moștenire casa 

Elio Mele - pedofil italian

Tribunalul Suceava l-a condamnat ieri pe italianul Elio Mele, în vârstă de 70 de ani, la pedeapsa de trei ani și opt luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj și act sexual cu un minor, în timp ce Marius Ionel Gherman a primit pe­deapsa de trei ani, nouă luni și 10 zile de închisoare pentru săvârșirea infrac­țiunilor de trafic de minori și pro­xe­netism. In ceea ce îl privește pe Vasile Manolache, zis „Lică”, judecă­to­­rii suceveni au dispus disjungerea cauzei. Decizia magistraților suceveni nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare. La sfârșitul lunii iunie 2016, cetățeanul italian Elio Mele a fost trimis în judecată alături de Marius – Ionel Gherman și Vasile Manolache într-un dosar de trafic de minori și proxenetism. Elio Mele și-a stabilit reșe­dința în județul Suceava, unde este proprietarul unei case pe care o folosește, după cum singur a arătat, jumătate de an, de regulă în perioada de iarnă.
După venirea în România, italianul s-a cunoscut și împrietenit cu Vasile Manolache. Din actele de urmărire penală rezultă că Manolache, zis Lică, la solicitarea lui Elio Mele, îi trimitea tinere pentru întreținerea de relații se­xuale contracost. Una dintre aceste tinere era minora T.M.L., în vârstă de 15 ani la acea vreme, cu care italianul a întreținut relații sexuale contracost de mai multe ori, la locuința sa, raporturile sexuale fiind înregistrate de individ au­dio/vi­deo, fără ca minora să fie de acord cu acest lucru. Cu ocazia efectuării perchezițiilor în mediile de stocare a datelor informatice, ridicate de la locuința italianului cu ocazia percheziției domiciliare, s-a constatat că acesta a produs un film de 12 minute și 46 secunde în care fata atunci în vârstă de 15 ani apare în ima­gini având un comportament sexual explicit. Materialul pornografic rezultat a fost stocat și deținut în vederea expunerii sau distribuirii ulterioare.
Abonament de sex cu minore
Persoana vătmată T.M.L a declarat procurorilor că a observat în camera unde era patul pe care întreținea raporturi sexuale cu inculpatul, pe un televizor, montată o cameră de filmat, res­pec­tiv un aparat foto ce era orientat spre pat, care avea capacitatea de a fa­ce și filmulețe, însă Elio Mele i-a spus că nu era funcțional. Mai mult, la un moment dat, Elio Mele i-a propus persoanei minore să încheie un contract, în sensul că ea se obliga să meargă o dată pe săptămână să întrețină cu el contracost raporturi sexuale normale, anale și orale și să primească suma de 200 de euro pe lună. Elio Mele a redactat pe laptop contractul respectiv în limba italiană, iar în momentul în care acesta a mers să ia pizza pe care a comandat-o, persoana vătămată a folosit Google Translate și a văzut că în contractul respectiv era stipulat că, după împlinirea vârstei de 18 ani, ea se obliga să meargă în Italia cu el când îi solicita acest lucru, să fie la dispoziția lui în momentul în care îi cerea asta, să fie punctuală. Tânăra nu a fost de acord să semneze un astfel de contract.
Cercetările făcute de procurori au scos la iveală că Mele avea astfel de preocupări, acesta producând și alte materiale pornogra­fice de aceeași factură, în sistemele sale informatice identificându-se mai multe fișiere video în care el apare întreținând relații se­xuale cu diverse persoane de sex feminin, cu vârste cu­prinse între 15 și 40 de ani, printre care și minore, prezentate în ipostaze cu conținut explicit sexual. I-a promis că-i lasă averea Cu ocazia percheziției domiciliare a fost descoperit un director salvat pe mai multe medii de stocare, cu un număr de nouă fotografii, capturi din clipuri video, dar și filme în care Elio Mele s-a filmat întreținând relații sexuale cu diverse tinere, una dintre acestea de asemenea minoră. A fost atrasă de italian cu promisiunea că ar putea să-l moștenească după moartea sa, cu condiția ca ea să îl însoțească în Italia, unde va întocmi documentația necesară pentru a-i lăsa casa și celelalte bunuri. Povestea creionată de inculpat a câștigat acceptul minorei, care însă i-a spus inculpatului că trebuie să rezolve o problemă, respectiv faptul că nu de­ținea act de identitate, întrucât îm­plinise recent vârsta de 14 ani și nu solicitase eliberarea acestuia. Italianul i-a dat asigurări că se va ocupa personal de acest aspect și i-a cerut să-i aducă certificatul de naștere, iar ulterior, când s-a interesat de formalitățile necesare privind eliberarea actului de identitate pentru minoră, s-a lovit de problema inexistenței unui tutore legal pentru aceasta, în urma decesului mamei, împrejurare în care a luat decizia de a face totul ca să poată merge cu minora în Italia, chiar fără ca aceasta să aibă un act de identitate. Astfel, a decis sa încerce să se folosească numai de certificatul ei de naștere însă fără succes, persoanei vătămate refuzându-i-se ieșirea din țară. (Dănuț ZUZEAC)
 
 

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …