Thursday , March 28 2024

Traficant de minore, extrădat din Italia şi arestat în Suceava

arestat

Bobu Ion Andrei era pus în urmărire internaţională de pe data de 25 ianuarie n a fost identificat şi arestat în Italia la sfârşitul lunii martie
 
Bobu Ion Andrei în vârstă de 23 de ani, originar din localitatea Mitocu Dragomirnei a fost extradat din Italia, după de a fost arestat la sfârşitul lunii martie de către autorităţile italiene. Acest lucru a venit ca urmarea faptului că a fost pus în urmărire internaţională pe data de 25 ianuarie, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori. A fost preluat de către poliţişti din cadrul  Serviciului Investigaţii Criminale, escortat şi încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava în vederea confirmării mandatului. Membrii reţelei din care făcea parte şi Bobu Ion Andrei sunt acuzaţi că au profitat de nouă fete, dintre care şase fiind chiar minore, care s-au prostituat atât în Suceava cât şi în oraşe din Spania şi Italia. Printre persoanele obligate să se prostitueze se numără şi minore provenite din centre de plasament şi şcoli speciale, care sunt încadrate în diferite grade de handicap. In urma acţiunilor operative desfăşurate de către oamenii legii, s-a constatat că în perioada 2011-2013, cei aproape 20 de membri ai reţelei, s-au ocupat de racolarea fetelor în vederea practicării prostituţiei. Aceştia reperau fete care proveneau din Centre de plasament sau din familii cu situaţii mai mult decât precare ca posibilităţi financiare, iar dacă mai sufereau şi de un retard psihic uşor, era în avantajul lor, fiind mai simplu de manipulat. Le promiteau câştiguri fabuloase, dar în final cea mai mare parte a banilor a ajuns în buzunarele traficanţilor. Când încercau să-şi manifeste dorinţa de a  se retrage, fetele erau ameninţate şi chiar agresate fizic. Membrii reţelei obligau fetele să se prostitueze atât în Suceava cât şi în localitatea Zamora din Spania şi în Cuneo şi Borgo San Dalmazzo din Italia. La nivelul judeţului Suceava, fetele erau transportate la diferite locaţii de pe raza comunei Todireşti. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …