Wednesday , April 24 2024

Toate spitalele din județ au limitat programul de vizită

DSP recomandă vaccinarea antigripală a personalului medical care nu s-a vaccinat încă. Reamintim că la Spitalul Județean, patru secții au fost închise total pentru vizitatori

După cum reiese dintr-o informare a Direcției de Sănătate Publică Suceava, instituția a informat toate spitalele din județ cu privire la măsurile de prevenție care se impun în condițiile creșterii numărului cazurilor de viroze și afecțiuni compatibile cu gripa, iar unitățile spitalicești au limitat accesul vizitatorilor. Pe lângă restricționarea programului de vizită al aparținătorilor, cadrele medicale din spitale trebuie să efectueze zilnic un triaj epidemiologic al personalului din fiecare secție, iar angajații depistați cu simptomatologie respiratorie vor fi scoși temporar din activitate și se recomandă vaccinarea antigripală a personalului medical care încă nu a fost vaccinat.

Reamintim că la Spitalul Județean Suceava, patru secții au fost închise din cauza numărului mare de pacienți diagnosticați cu gripă. Este vorba despre secțiile de Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie, Terapie Intensivă și Boli Infecțioase. În restul secțiilor și departamentelor, accesul vizitatorilor este limitat în intervalul 15.00-16.00. (C.R.)

 

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …