Tigări de contrabandă de peste două milioane de euro, confiscate anul trecut de poliţiştii de frontieră suceveni

18/01/18 ora:6:53am

Anul trecut, poliţiştii de frontieră suceveni au descoperit şi confiscat 891.870 de pachete cu ţigări de contrabandă, a căror valoare pe piaţa neagră de desfacere se ridică la suma de 9.344.100 de lei. In anul 2017, în punctele de trecere a frontierei din judeţul Suceava s-au înregistrat aproximativ 2.131.000 treceri de persoane (PTF Siret – 2.110.200 de persoane şi PTF Vicşani – 20.800 persoane) şi aproximativ 755.000 de mijloace de transport OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ieri, la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Suceava a avut loc evaluarea activităţilor desfăşu­rate de  poliţiştii de frontieră suceveni în anul 2017, activitate la care au participat prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, chestorul de poliţie Liviu Bute, precum şi reprezentaţi ai structurilor din judeţ cu care poliţiştii de frontieră cooperează. Bilanţul a fost prezentat de şeful STPF Suceava, comisarul şef Cezar Ciorteanu.

Acţiunile structurilor Poliţiei de Frontieră Suceava sunt coordonate de ITPF Sighetu Marmaţiei şi au ca scop îndeplinirea atribuţiilor specifice pri­vind supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, în scopul  prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, combaterii contrabandei şi traficului cu ţigări, cri­minalităţii transfrontaliere şi a oricăror alte încălcări ale regimului juridic al frontierei de stat, asigurării ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă.

Situaţia operativă la frontiera de stat româno – ucraineană din zona de responsabilitate a structurilor poliţiei de frontieră din judeţul Suceava, în  anul 2017, a fost complexă, fiind caracterizată prin activităţi de contrabandă şi trafic cu ţigări, treceri frauduloase ale frontierei de stat, trafic internaţional cu autovehicule furate etc.

În anul 2017, în punctele de trecere a frontierei din judeţul Suceava s-au înregistrat aproximativ 2.131.000 treceri de persoane (PTF Siret – 2.110.200 de persoane şi PTF Vicşani – 20.800 persoane) şi aproximativ 755.000 de mijloace de transport.

Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor de pe raza judeţului Suceava au instrumentat 361 de do­sare penale sub aspectul să­vârşirii a 504 infracţiuni de către 202 persoane. Aceştia au constatat 97 de contravenţii, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 61.150 de lei. Valoarea totală a bunurilor confiscate în anul 2017 este de aproximativ 12.251.150 de lei.

Pe linia migraţiei ilegale, în zona de competenţă a structurilor poliţiei de frontieră din judeţul Su­ceava au fost întocmite trei do­sare penale cu opt infracţiuni, în care au fost implicaţi opt migranţi. Aceştia sunt originari din ţări precum: Siria – 3, Turcia – 2, Uzbekistan, Turkistan şi Republica Kârgâztan.     .

Pe linia traficului internaţional cu autoturisme furate au fost  descoperite 17 autovehicule şi motociclete furate din străinătate în valoare de 1.179.950 de lei. Pe această linie de muncă au fost întocmite 14 dosare penale, în care sunt cercetate 19 persoane pentru săvârşirea a 19 infracţiuni.

Contrabanda cu produse din tutun reprezintă principala activitate infrac­ţională prezentă la frontiera de nord a României.

Pe linia combaterii contrabandei, a fraudelor vamale şi a evaziunii fiscale, poliţiştii de frontieră au înregistrat 154 de dosare penale sub aspectul săvârşirii a 203 infracţiuni de către 108 persoane.

Au fost descoperite şi confiscate 891.870 de pachete cu ţigări a căror ­va­­loare pe piaţa neagră de desfacere se ridică la suma de 9.344.100 de lei.

Dintre metodele inedite folosite pentru a introduce ilegal în ţară ţigările, de către persoanele implicate în astfel de activităţi infracţionale, amintim: în cutii de prăjituri, în saci cu făină, în bidoane cu detergent lichid, în jucării, ascunse pe corp.

În autoturisme au fost descoperite ţigări de provenienţă ucraineană în sca­une, sub banchete, în portiere, în bord, în praguri, în rezervor, în roata de ­re­zervă, în podeaua maşinilor, în bara de protecţie, în faruri, în rezervor, în boxa audio, în caroseria microbuzelor, precum şi în diverse spaţii special amenajate pentru transportul ţigărilor în interiorul maşinilor, etc.

În cadrul cooperării cu organele admi­nistraţiei publice locale s-au des­fă­şu­rat întâlniri de lucru între re­pre­zentanţi ai Poliţiei de Frontieră Suceava şi re­prezentanţi ai autorităţilor locale ju­deţene, precum şi cu autorităţile locale din localităţile limitrofe frontierei de stat a României.

Pe plan extern a existat o bună colaborare cu grănicerii ucraineni, axată  pe schimbul de date şi informaţii, în baza documentelor de cooperare în­che­iate la nivel teritorial. În anul 2017 au avut loc 352 de întrevederi cu grănicerii ucraineni şi au fost transmise şi primite 1.157 de comunicări cu Detaşamentul de Grăniceri Cernăuţi. (Dănuţ ZU­ZEAC)

1 Comentariu pe acest subiect. Spune-ti parerea!

  1. MIRCEA 18/01/2018 la ora 16:46 -

    In timp ce mai marii politiei de frontiera isi etalau realizarile la bilant, iata
    adevaratele preocupari ale unor angajati. https://youtu.be/4ocssPD_ivw