Friday , March 29 2024

Thermonet consideră că ANRSC a acordat ilegal licenţă pentru Termica

termica si bioenergy [800x600]

Conform celor precizate în plângerea prealabilă către ANRSC, cei de la Thermonet susţin că procedura reorganizării judiciare este un motiv de neacordare a unei licenţe, fiind chiar motiv de retragere a unei licenţe

 

Societatea care a rămas în ccursa pentru preluarea, pentru următorii 20 de ani, a serviciilor de transport şi distribuţie a energiei termice în municipiul Suceava – SC Thermonet SRL – îşi continuă lupta cu singura societate care ar mai putea să îi creeze probleme şi anume actualul furnizor de energie termică – Termica SA. Ca de obicei, autorităţilor sucevene nu le prea pasă de această situaţie, deşi chiar în mapă se află elemente noi.
Mai exact, demersul foarte ferm altminteri al firmei Thermonet, prin cunoscuta casă de avocatură Boştină şi Asociaţii SPRL constă într-o cerere adresată Autorităţii Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) de retragere a licenţei acordată pentru Termcia SA a fost adus la cunoştinţa consilierilor locali. Bineînţeles că degeaba pentru că nu au avut când să discute despre aşa ceva după ce PSD s-a retras, iar şedinţa nu s-a mai putut ţine din lipsă de cvorum.
„Am pus adresa în copie pe masa colegilor. S-au declarat neinteresaţi de adresă, dacă altădată… Bine, şi eu personal am solicitat să mi se aducă la cunoştinţă de îndată orice aspect. Tocmai de aceea, am şi reacţionat imediat. S-a vădit însă o lipsă de interes faţă de această problematică”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Plângerea prealabilă pe care au formulat-o cei de la Thermonet prin casa de avocatură mai sus menţiona un articol dintr-un regulament specific potrivit căruia ANRSC nu acordă licenţe dacă solicitantului i s-a instituit procedura reorganizării judiciare şi înregistrează pierderi din activitatea de exploatare pentru serviciul/activitatea pentru care solicită licenţa. Ordinul ANRSC poate fi atacat la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit legi contenciosului administrativ. Conform celor precizate în plângerea prealabilă către ANRSC, cei de la Thermonet susţin că procedura reorganizării judiciare este un motiv de neacordare a unei licenţe, dar şi motiv de retragere.
Reamintim că în 18 iunie 2013 Tribunalul Suceava a dispus începerea procedurii insolvenţei faţă de SC Termica SA, iar pe 17 iunie 2014 aceeaşi instanţă a instituit procedura reorganizării prin confirmarea planului de reorganizare depus. Nu lipsit de interes este şi un alt aspect semnalat de Thermonet şi anume o precizare dintr-un act oficial al Termica, din luna mai, în care societatea recunoştea că nu are o situaţie financiară stabilă, are pierderi din exploatare şi acesta este „motivul pentru care ANRSC nu va putea acorda licenţă”.
Totuşi, ANRSC a făcut acest lucru pe data de 4 august 2014, cu trei zile înainte de a începe negocierea directă dintre Primărie şi Thermonet. Din punctul de vedere al Thermonet, ANRSC poate retrage din proprie iniţiativă licenţa sau ca urmare a unei sesizări făcute de părţi interesante, în cazul reorganizării judiciare sau al falimentului.
„Aceasta este o situaţie absolut juridică, strict între Thermonet prin casa de avocatură care reprezintă societatea şi autoritatea de reglementare. Nouă nu ne rămâne decât să aducem la cunoştinţă această problemă consilierilor”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Totuşi, de mai multă vreme negocierea directă bate pasul pe loc. Asta pentru că nu s-a pronunţat comisia de analiză a ofertelor cu privire la o altă adresă a ANRSC conform căreia se recomanda Primăriei să suspende licitaţia şi să continue cu Termica, pe durata planului de reorganizare. Comisia a considerat că este mai potrivit ca o decizie să fie luată de Consiliul Local pentru că acesta a iniţiat preocedura de atribuire prin concesiune a serviciilor de transport şi distribuţie a energie termice, numai că de vreo trei săptămâni consilierii au alte probleme care privesc interese de partid – schimbarea unui viceprimar şi a trei agamani, motiv pentru care nu s-a ajuns la un consens privind Termica. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …