Friday , April 19 2024

Termica nu mai dă apă caldă non stop de Crăciun

apa calda [800x600]


 
Pentru prima dată cel puţin din 2002 încoace, sucevenii ale căror locuinţe sunt în continuare racordate la sistemul centralizat de termoficare al Sucevei nu vor mai beneficia de apă caldă non-stop pe perioada sărbătorilor de Crăciun şi în preajma Revelionului. Dacă în anii trecuţi, Termica SA începea să furnizeze apă caldă non – stop din jurul datei de 20 – 22 decembrie şi, uneori, continua în perioada dintre Crăciun şi Revelion până spre 2, 3 şi poate chiar 4 ianuarie, de data asta nici pomeneală de aşa ceva. Din cauza situaţiei financiare foarte delicate şi a unui conflict „mocnit” cu firma producătoare de energie termică – Bioenergy Suceava SRL, Termica nu mai făcut în acest an demersuriel pentru ca, din punct de vedere, tehnic, cele încă aproape 20 de mii de apartamente de la sistemul centralizat de termoficare să aibă apă caldă non – stop pe perioada sărbătorilor de iarnă. Directorul de termoficare Neculai Frunzaru a explicat că, în această perioadă, eforturile sunt pentru a asigura, în funcţie de energia termică pe care o primeşte de la Bioenergy şi de condiţile meteo, confortul termic în locuinţe, deşi situaţia e la limită, în sensul că temperatura necesară pe magistrale ar trebui să fie în jur de 88 de grade Celsius, dar pe conductele de transport este de 72 de grade Celsius. In acelaşi timp, Neculai Frunzaru a precizat că sunt probleme în ceea ce priveşte încasarea contravalorii facturilor la energia termică. Trebuie menţionat şi faptul că, totuşi, la locuinţele arondate punctelor termice modernizate – 19 la număr – ar trebui să fie furnizată apă caldă non-stop. (D.P.)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …