Thursday , April 18 2024

Tată și fiu din Vama, condamnați la câte 12 ani de închisoare pentru că au bătut o rudă până au ucis-o

Teodor George Caprian și tatăl său, Dumitrian Mircea Caprian, ambii din comuna Vama, au fost condamnați la câte 12 ani de închisoare pentru omor. Cei doi sunt acuzați că l-au omorât în bătaie pe fratele lui Dumitrian Mircea Caprian, pe motiv că acesta le-ar fi distrus o căruță

criminali vama (2)

Tribunalul Suceava i-a condamnat pe Teodor George Caprian și Dumitrian Mircea Caprian la câte 12 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, raportată la infracțiunea de omor. Cei doi trebuie să achite 255.000 de lei daune morale. Decizia magistraților suceveni nu este definitivă.

Amintim că toamna trecută, o crimă șocantă a avut loc pe raza comunei Vama, unde un bărbat împreună cu fiul său l-au omorât pe fratele primului, după ce acesta din urmă i-ar fi stricat căruța.

La data de 6 noiembrie 2017, la ora 16.00, polițiștii din Vama au fost anunțați despre faptul că Stefan Huțuleac a fost bătut cu sălbăticie de către Teodor George Caprian și tatăl acestuia, Dumitrian Mircea Caprian.

Agenții deplasați la fața locului l-au găsit pe Stefan Huțuleac, de 56 de ani, localnic, care avea mai multe leziuni în zona capului, mâinilor și picioarelor. Acesta a fost preluat de un echipaj SMURD, care l-a transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde, din nefericire, după circa 15 minute de resuscitare efectuate de cadrele medicale, s-a constatat decesul.

Având în vedere împrejurările în care a survenit agresiunea, la fața locului s-a deplasat o echipă din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Anchetatorii au constatat că în după-amiaza de 6 noiembrie 2017, în jurul orei 15.00, pe drumul comunal ce face legătura între satele Dragoșa și Frumosu, între victima Stefan Huțuleac și Dumitrian Mircea Caprian, de 55 de ani, ambii aflați sub influența alcoolului, a avut loc o altercație, ultimul fiind înarmat cu un par. Cei doi s-au luat la ceartă după ce Huțuleac i-ar fi stricat în trecut căruța lui Caprian. In timp ce cei doi frați vitregi s-au luat la ciondăneală, în acel loc a ajuns și fiul lui Caprian, Teodor George Caprian, de 25 de ani, localnic. Cei doi l-au lovit pe Huțuleac provocându-i leziuni grave, care au condus în scurt timp la decesul acestuia.

In urma probelor administrate la dosar, procurorul criminalist a dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpaților Teodor George Caprian și Dumitrian Mircea Caprian, sub aspectul comiterii infracțiunii de „violență în familie”, raportată la infracțiunea de „omor”. Cei doi inculpați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă  al IPJ Suceava. Aceștia au fost prezentați Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă, magistrații suceveni emițând pe numele lor mandate de arestare preventivă. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …