Saturday , April 20 2024

Tânăra care a amenințat în nenumărate rânduri că se sinucide s-a urcat iar pe un stâlp din Putna

Florentina Mădălina Cercel, tânăra de 18 ani din comuna Putna care are mai multe amenințări cu sinuciderea la activ, s-a urcat pe un stâlp cu releu din localitatea de domiciliu şi a amenințat că se aruncă de acolo. O echipă de negociatori polițişti a fost adusă la fața locului, iar agentul şef principal Gabriel Marțole a urcat pe stâlp şi, după o discuție de o oră şi jumătate, a convins-o pe fată să coboare. Tânăra a mai avut o tentativă asemănătoare, la începutul acestei luni, la Rădăuți, unde s-a urcat pe o macara şi a amenințat că se aruncă. Si atunci tot agentul şef Marțole a fost negociatorul care a intervenit şi a detensionat situațiatentativa suicid

La data de 14 aprilie 2018, pe la ora 13.45, polițiştii din Gălăneşti au primit un apel prin 112 din partea Florentinei Mădălina Cercel, de 18 ani, din comuna Putna, care a întrebat „ce se întâmplă dacă ia pastile Bromazepan”, spunând că a luat deja câteva şi că vrea să vină la fața locului Poliția, dar nu cea de la Putna.

În timp ce polițiştii se deplasau la eveniment au luat legătura telefonic cu tânăra care a spus că s-a urcat pe un stâlp cu releu şi că se va arunca dacă la fața locului vor sosi părinții ei. Polițiştii de la Secția nr.4 de Poliție Rurală Gălăneşti s-au deplasat de urgență la locul indicat de apelantă, respectiv în apropierea Căminului Cultural din comuna Putna.

Florentina Mădălina Cercel a fost găsită urcată pe un stâlp cu releu situat în spatele Căminului Cultural, la o înălțime de aproximativ 35 – 40 de metri. Acesteia i s-a cerut în nenumărate rânduri să coboare de pe stâlp şi să înceteze amenințările cu moartea. Fata a refuzat orice dialog direct cu polițiştii, motiv pentru care a fost sunată pe telefonul pe care-l avea cu ea. Florentina a declarat la telefon că a luat şase comprimate de Bromazepan şi că doreşte ca la fața locului să vină părinții ei să o vadă cum se aruncă.

În timpul desfăşurării acestor activități, la fața locului a fost solicitată echipa formată din purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul şef Ionuț Epureanu, agent de poliție Oana Cotoară, împreună cu agentul şef principal Gabriel Marțole şi agentul şef adjunct Florin Dascălu, din cadrul SAS Suceava, lucrători specializați în negocieri. Agentul şef principal Gabriel Marțole, din cadrul SAS, s-a urcat pe stâlpul cu releu, iar în urma conversației purtate cu fata, care a durat aproximativ o oră şi 30 de minute, a reuşit să o convingă pe aceasta să coboare.

Tânăra a fost transportată la Spitalului Municipal Rădăuți, pentru a fi internată la secția Psihiatrie. Florentina – Mădălina Cercel nu a suferit leziuni pe timpul desfăşurării intervenției.

Aceasta a mai avut o tentativă asemănătoare, la începutul acestei luni, pe raza municipiului Rădăuți, unde s-a urcat pe o macara din apropierea unui bloc în construcții, loc de unde a amenințat că se aruncă.

Florentina – Mădălina Cercel este cunoscută de polițişti ca având în trecut mai multe tentative de suicid, precum şi tulburări de natură psihică, până la împlinirea vârstei de 18 ani fiind internată în mai multe centre de găzduire a minorilor. (Dănuț ZUZEAC)

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …