Friday , April 19 2024

Tamara Chiribucă, singura condamnată cu executare în “dosarul fursecurilor” de la Primăria Suceava

Curtea de Apel Cluj a stabilit că “cumătra Tamara”, apropiata lui Neculai Bujor, director economic al Primăriei Suceava în perioada 2000-2004, va petrece trei ani și patru luni în spatele gratiilor. Neculai Bujor  a primit condamnare cu suspendare, dar și cu obligația de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității. Instanța a dispus și recuperarea a milioane de lei de la Neculai Bujor, Tamara Chiribucă – Achiței, Constantin Bâtă și compania. Toți cei implicați au făcut parte, într-un fel sau altul, dintr-o grupare care, între anii 2000 și 2004, a devalizat conturile Primăriei sucevene, instituție care a cumpărat, doar pe hârtie, cantități industriale de produse de patiserie și alte bunuri de la firmele lui Chiribucă

tamara chiribuca [800x600]
Tamara Chiribuca

Curtea de Apel Cluj  s-a pronunțat în unul dintre cele mai vechi dosare de corupție din municipiul Suceava. Este vorba despre dosarul care a  vizat prejudicierea Primăriei municipiului Sucea­va cu zeci de miliarde de lei vechi în perioada în care șef al administrației municipale era Marian Ionescu, director economic Neculai Bujor, șef la achiziții Constantin Bâtă, iar principal furnizor Tamara Chiribucă – acum Achiței, prin firmele sale. Victimele colaterale nu se pun la socoteală.

Dosarul respectiv se referă la fapte petrecute în perioada 2000-2004, și are drept obiect infracțiuni de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență și fals. In perioada respectivă, sume mari de bani din conturile Primăriei suce­vene au fost achitate către firmele afaceristei Chiribucă, o apropiată a directorului economic din acea vreme, Ne­culai Bujor, chipurile pentru plata unor cantități uriașe de produse de patiserie si alte bunuri, achiziționate, teoretic, î­n special pentru diverse acțiuni de protocol ale instituției. Valoare totală a prejudiciului a fost estimată atunci la peste 80 de miliarde de lei vechi, la ­va­­loarea din 2004.

Instanța superioară de la Cluj, unde a fost transferat dosarul întocmit de pro­curorii DNA suceveni acum 11 ani, a identificat principalul vinovat, dar a lăsat totodată în libertate pe mai toți inculpații din dosarul ce a făcut multă zarvă în urmă cu mai bine de zece ani, în care erau trimiși în judecată  printre alții un șef al Gărzii Financiare,  o patroană și lucrători din subordinea sa, un director din Primărie și niște subordonați ai săi, precum și un director de ziar, care acum a fost achitat.

Singura persoană condamnată cu executare în acest dosar este Tamara Chi­ri­­bucă, acum Tamara Achiței, care va trebui să își petreacă 3 ani și patru luni în spatele gratiilor pentru înșelăciune, fiind însă achitată pentru mai multe infrac­țiuni economice pentru care fusese tri­misă în judecată.

Potrivit comunicatului de presă transmis de purtătorul de cuvânt al Cur­ții de Apel Cluj, s-au admis apelurile declarate de procurorii DNA și de in­­culpați împotriva sentinței penale nr. 190 din 23 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, pe care o desființează în parte sub aspectul laturii penale și civile a cauzei. In noua hotă­râre  pronunțată se reține pentru toți inculpații legea penală mai favorabilă.

Astfel, față de Tamara Achiței (fostă Chiribucă) încetează procesul penal în ce privește următoarele infracțiuni: eva­ziune fiscală; fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu; eva­ziune fiscală; instigare la fals deoa­rece a intervenit prescripția răspunderii penale. S-a dispus de asemenea achi­tarea sa pentru infracțiunea de evaziune fiscală, deoarece fapta nu mai este incriminată în prezent.

Tamara Achiței – fostă Chiribucă a fost totuși condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pe­deapsa complementară a interzicerii unor drepturi; câte două pedepse de 4, respectiv de 3 luni de închisoare pentru dare de mită. Instanța din Cluj a constatat că  faptele au fost comise în con­dițiile concursului real de infracțiuni și s-a aplicat  pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de legea penală.

Fostul director economic al Primăriei, Neculai Bujor, lăsat în libertate, dar obligat să plătească prejudiciul și să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității

Bujor4
Neculai Bujor

In cazul lui Neculai Bujor, fostul director economic al Primăriei Suceava, conform principiului aplicării legii penale mai favorabile, acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de  abuz în serviciu la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare; pentru  luare de mită la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Cele două pedepse au fost contopite, stabilindu-se  pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă spo­rul de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, urmând a-i aplica în final inculpatului pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. I s-au aplicat de asemenea pedepsele com­plementare prevăzute de Codul Pe­nal pe o perioadă de 2 ani. Magistrații Curții de Apel Cluj au dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare apli­cată inculpatului pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Judecătorii au dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supra­veghere: să se prezinte la termenele ­fi­xate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de mun­că; să comunice informații și documente de natură a permite controlul ­mij­­loa­celor sale de existență. In plus, instanța i-a impus lui Neculai Bujor să frecventeze un program de reintegrare socială din cadrul celor derulate de Serviciul de Probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. I s-a mai impus ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată timp de 60 de zile în folosul comunității la Primăria municipiului Su­­ceava sau la o altă instituție stabilită de comun acord cu Serviciul de Pro­bațiune.

Inculpați de gradul doi, unii condamnați cu suspendare, alții achitați

Constantin Bâtă, fost director în ca­drul Primăriei Suceava în perioada în care aceasta a fost condusă de Marian Ionescu, a scăpat de câteva condamnări pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, înșelăciune și complicitate la înșelăciune datorită prescripției pedepselor, dar a rămas cu o condamnare pentru  abuz în serviciu, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare. Si în cazul lui s-au aplicat pedepse complementare, inclusiv aceea ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată timp de 60 de zile în folosul comunității la Primăria comunei Frasin, județul Suceava sau a municipiului Suceava.

Pentru Emilia Sveică, fostă contabilă a firmelor Tamarei Chiribucă, s-a constatat prescripția răspunderii penale pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune.

Violeta Spătaru, o altă contabilă, a beneficiat de asemenea de prescripția unor pedepse pentru de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la înșelăciune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la evaziune fiscală.

A fost însă condamnată pentru o altă faptă de complicitate la evaziune fiscală la pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a dispus suspendarea sub supra­veghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani, cu anumite obligații, printre care și aceea ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată timp de 60 de zile în folosul comunității la Pri­măria comunei Adâncata, județul Su­ceava sau a municipiului Suceava.

O altă persoană inculpată în acest dosar, Ioana Ungureanu, judecată pentru fals intelectual, a scăpat de condamnare datorită faptului că a intervenit prescripția răspunderii penale.

In ceea ce îl privește pe fostul șef al Gărzii Financiare Suceava, Dumitru Buta, inculpat în acest dosar, Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea procesului penal pentru complicitate la evaziune fiscală datorită prescripției, dar a decis să îl condamne pentru luare de mită la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1an pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Pedeapsa este cu suspendare  în condițiile legii, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Curtea de Apel Cluj l-a achitat pe Du­mitru Teodorescu pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, a desființat măsura confiscării telefonului mobil marca Samsung V 200 cu cameră foto în valoare de 2.288, 2 RON, ridicat de la Dumitru Teodorescu, și a dispus restituirea telefonului către acesta.

Milioane de lei de recuperat de la Neculai Bujor, Tamara Achiței, Constantin Bâtă și compania

Separat, instanța clujeană a obligat pe Tamara Achiței – fostă Chiribucă, în solidar cu S.C. Rigola Serv. Com. S.R.L. Suceava și cu inculpata Violeta Spă­taru, la plata către Statul Român a sumei de  255.108, 9 lei (RON), din care 144.948,24 lei impozit pe profit și 110.160, 66 lei TVA, sumă la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la 31.12.2005 și majorărilor de întârziere, calculate începând cu 1.01.2006, potrivit OG 92/2003, până la achitarea integrală. Obligă pe Tamara Chiribucă în solidar cu S.C. Prodman Service S.R.L. Su­ceava și cu Violeta Spătaru la plata către Statul Român a sumei de 71.606 lei, din care 38.129,05 lei impozit pe profit și 33.477,02 lei TVA, sumă la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la 31.12.2005 și majorările de întârziere, calculate înce­pând cu 1.01.2006. Curtea de Apel Cluj o mai obligă pe Tamara Chiribucă în solidar cu SC Alexa PSC SRL Suceava la plata către Statul Român a sumei de 56.535 lei reprezentând TVA, sumă la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la 31.12.2005 și majorările de întârziere, calculate începând cu 1.01.2006, potrivit OG 92/2003, până la achitarea integrală. Aceeași instanță a dispus confiscarea specială în favoarea statului a sumelor de câte 604.457,33 lei (RON) de la inculpații Tamara Achiței – fostă Chiribucă, Neculai Bujor, Constantin Bâtă, Emilia Sveică, Violeta Spătaru și Ioana Ungureanu (suma totală fiind de 3.626.744 lei, reprezentând adaosuri, sume necuvenite, plăți nelegale, valoarea lucrărilor de reparații achitate către S.C. Alexa PSC SRL Suceava și neefectuate). Se dispune de asemenea confiscarea specială în favoarea statului de la fostul director economic al Primăriei Suceava, Neculai Bujor,  a sumei de 2.832.174 lei (reprezentând facturi fiscale pentru care nu a existat contract sau cu privire la care s-a depășit valoarea contractată, din care suma de 1.451.808 lei reprezintă contravaloare marfă achitată, dar nelivrată către Pri­măria Suceava). De asemenea, s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului de la Constantin Bâtă a sumei de  414.061, 5 lei, reprezentând cheltuieli de protocol nejustificate. (Neculai ROSCA)

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …