Friday , March 29 2024

“Sunt un om de dreapta, atașat de PNL și o să mă întorc în PNL”

A declarat , ieri, primarul Ion Lungu. “Deciziile pe care le-am luat au fost benefice sucevenilor și datorită acestora au venit la primărie 20 de milioane de euro”, a precizat Ion Lungu, care a adăugat că “Am intrat în politică în PNL și vreau să ies tot din PNL. Nu am nicio supărare la adresa nimănui. Mi-am anunțat sprijinul pentru candidatura domnului Flutur, așa că nu mai am ce să comentez”

 lungu apr 2014 [800x600]


 
Faptul că senatorul liberal Gheorghe Flutur  a declarat săptămâna trecută că “pentru PNL Ion Lungu este un capitol încheiat”, l-a determinat pe primarul sucevean să facă o serie de precizări considerate necesare. PNL are deja un candidat pentru municipiul reședință de județ, în persoana deputatului Ioan Bălan.
Pe de altă parte Ion Lungu, de trei ori ales primar al Sucevei, este pe cale să își valorifice încă odată șansele la alegerile locale din vară. Faptul că senatorul Gheorghe Flutur și anunțatul contracandidat liberal la funcția de primar al municipiului Suceava, deputatul Ioan Bălan, l-au atacat prin declarații politice, l-a determinat pe Ion Lungu să răspundă direct:  “Suntem într-o fază în care fiecare își joacă șansele lui. Vreau să ne înțelegem. Eu dacă am luat niște decizii, nu le-am luat pentru mine personal, le-am luat pentru suceveni. Deciziile pe care le-am luat au fost benefice sucevenilor și datorită acestora au venit la primărie 20 de milioane de euro”, a precizat Ion Lungu, care a adăugat că “sunt un om de dreapta, atașat de PNL și o să mă întorc în PNL. Dacă unii se dezic de mine, mai devreme sau mai târziu eu mă voi întoarce în PNL. Aștept momentul oportun. Eu am intrat în politică în PNL,  iar unii care sunt de jumătate de an în PNL se dau mari peneliști. Am fost zece ani de zile președinte la municipiu, președinte la județ, am făcut eforturi, am ținut în vremuri bune acest partid în spate, pe românește. Să nu uităm că sunt mai vechi decât cei care se dezic de mine în Partidul Național Liberal. Este o declarație făcută într-un moment de oportunitate pentru dumnealor, nu sunt supărat pe ei. Visul meu este că mai devreme sau ma târziu să mă întorc în PNL. Si mă voi întoarce când va fi conjunctura potrivită.(…) Am intrat în politică în PNL și vreau să ies tot din PNL. Nu am nicio supărare la adresa nimănui. Mi-am anunțat sprijinul pentru candidatura domnului Flutur așa că nu mai am ce să comentez”, a concluzionat Ion Lungu, care a anunțat că își va anunța candidatura pentru un nou mandat în fruntea primăriei Suceava, la momentul pe care el îl va considera potrivit. (N.R.)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

3 comments

  1. Pai , cine spune , domnule Alecu ca , in speta noastra , ar fi vorba de DNA Suceava ? Sa mai asteptam ceva vreme , probabil maxim o luna . Eu nu ma bazez pe astfel de chestii intrucat n-am treaba cu politica ci doar cu oamenii fara caracter si lacomi . Indiferent din care partide fac parte .

  2. Eu, unul, m-am săturat de zvonuri, nu și de opinii.
    Dacă ar fi să ne uităm doar după ce a făcut Flutur și pe care unii le-au ținut ascunse ca să îl șantajeze sau să îl distrugă în (pre)campanie, atunci cred că la fel merită toți, dle Toma, nu doar Flutur sau PNL-ul, ci și PSD-ul. Celelate partide nu prea vor conta la locale, nici ALDE, nici MP, nici UNPR, cel puțin nu la Consiliul Județean și la Primăria municipiului Suceava.
    Dacă Lungu acum este atacat, nu înseamnă că Balan nu va fi și chiar pe dreptate. Poate că va veni un atac surpriză dintr-o altă parte a județului și atunci pretinșii cunoscători ai jocurilor de culise altfel se vor uita la Flutur, Donțu, Nechifor etc. Pe toți îi vizează atacuri din zone la care nu se așteaptă. C-așa-i în tenis!! Cum zicea un alt Toma.
    Nu uitați că alegerile la primar sunt dintr-un singur tur. Marele avantaj este pentru primarul în funcție să fie mulți candidați și să se bată între ei. Ar fi suficient pentru Lungu să câștige alegerile, nu-i trebuie decât un vot în fața adversarului său cel mai bine plasat. Acesta este marele avantaj al candidaților la funcția de primar, mai ales dacă ei candidează ca primari, nu doar în cazul municipiului, ci chiar și la cea mai de jos comună.
    Nu la fel se pune problema la CJ. PNL și PSD vor trebui să-și protejeze candidații din toate punctele de vedere pentru că orice scandal care îi vizează poate duce direct la pierdere de voturi. Asta înseamnă că partidele riscă să nu obțină un număr optim de consilieri județeni cu care să își promoveze mai departe candidatul, în prima ședință a noului CJ.
    Prin urmare, oricât de tentați ar fi unii să îi ia locul candidatului Flutur sau lui Nechifor, trebuie să știe că este prea riscant și că, în eventualitatea unui eșec, atunci vor trebui ei să deconteze această mișcare politică neinspirată.
    Desigur, există și varianta pseudo – partidului DNA care poate să facă surprize și unora și altora. Părerea mea este că nu trebuie să vă bazați prea tare pe asta, dle Toma. Nu pentru că nu ar fi posibil, ci pentru că îmi este greu să cred că DNA Suceava ar mai fi în stare de așa ceva. De la Sinescu/Săvel încoace, numai goange.

  3. Stati linistiti ! Jocurile abia incep si PNL trebuie sa caute un candidat la CJ intrucat cel pe care il au astazi , are ( va avea , mai precis ) probleme deosebite pe care presa inca nu le-a adulmecat . In acest caz , si candidatura la resedinta de judet va fi discutabila . Daca ne gandim la avantajele pe care PSD le-a creat oamenilor in toamna , prin noul cod fiscal , nu vad de ce voturile masive nu se vor duce la acest partid . Alde Johanis , care au fost impotriva reducerii taxelor , am vazut ce pot .