Friday , March 29 2024

Sucevean prins cu o tonă de tutun ascunsă printre cutii cu detergenți lichizi, la Vama Petea

O  tonă de tutun vrac, fără marcaje fiscale, a fost descoperită de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea într-un camion condus de un tânăr sucevean de 27 de ani, marfa fiind ascunsă printre cutii cu detergenți lichizi  

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliția de Frontieră, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, din județul Satu Mare, s-a prezentat, miercuri, la sensul de intrare în țară, un tânăr de 27 de ani, din județul Suceava, la volanul unui camion înmatriculat în România.

Din primele verificări, polițiștii au constatat că șoferul transporta, conform documentelor prezentate pentru control, detergent și balsam pentru rufe. La un control amănunțit asupra autovehiculului, printre marfa transportată, echipa mixtă de control a descoperit cinci paleți pe care se aflau mai multe cutii care conțineau tutun vrac pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta niciun document de proveniență. „În urma inventarierii tutunului descoperit a rezultat cantitatea de 1.012 kilograme, în valoare de 868.000 lei (aproximativ 184.000 euro). Tutunul a fost ridicat în vederea confiscării, iar autoutilitara în valoare de 332.000 de lei a fost indisponibilizată la se­diul Sectorului PF Petea în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul citat. De asemenea, șo­ferul este cercetat pentru deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile su­­­puse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a unui kilogram de tutun vrac, conform Codului Fiscal.

 

Totodată, față de a­cesta a fost dispusa măsura reți­nerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, la fi­nalizare urmând a fi luate măsu­rile legale care se impun.

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …