Thursday , March 28 2024

Suceava va putea beneficia de 140 de milioane de euro în viitorul exercițiu financiar al UE

Potrivit primarului Ion Lungu, care a precizat că sursa acestor informații o reprezintă o simulare a Băncii Mondiale, unul dintre proiectele care pot fi finanțate este șoseaua de centură nr. 2 a Sucevei, estimată la circa 40 de milioane de euro

 

În urma unor simulări făcute de Banca Mondială pentru exercițiul financiar european 2021-2027, Zona Metropolitană Suceava (sau Zona Urbană Funcțională în accepțiunea Băncii Mondiale) va putea beneficia de 185,5 milioane de euro din care 141 de milioane de euro îi vor reveni municipiului reședință de județ.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut un anunț în acest sens, arătând că a avut discuții la sediul Băncii Mondiale din Romania, în legătură cu Dezvoltarea urbană sustenabilă pentru perioada de dezvoltare 2021 – 2027. Potrivit primarului Ion Lungu, banii respectivi sunt posibil de atras din fonduri europene aferente exercițiului financiar 2021 – 2027 al UE iar BM face o consultanță preliminară la cererea Comisiei Europene. „Au participat la aceasta dezbatere reprezentanți ai autorităților locale, ai agențiilor de dezvoltare, ai ministerelor. Am susținut folosirea ca instrument de finanțare, în exercițiul financiar european următor, ITI – Investiții Teritoriale Integrate, care au fost și sunt folosite în Polonia și au accesare de fonduri foarte buna, cu care putem promova proiecte în Asociația „Moldova se Dezvoltă” și in „Zona metropolitană” Suceava”, a transmis primarul Ion Lungu.

Potrivit edilului, unul dintre proiectele care pot fi finanțate pe Zona Metropolitană Suceava este Ruta ocolitioare nr.2, care va devia traficul către Botoșani, pe direcția: European 85 – Cumpărătura – Ipotești – Tișăuți – Salcea, proiect care a ieșit câștigător în urma consultărilor făcute de către Banca Mondială. Valoarea proiectului realizat de municipalitate este în jur de 40 de milioane de euro. (D.P.)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …