Suceava are două “Tezaure Umane Vii”, iar o a treia persoană ar putea primi acest titlu, până la sfârşitul anului

Felicia Cuciureanu, din Bilca şi Dorin Cocârţă, din Fundu Moldovei, sunt până acum, singurii suceveni care au fost declaraţi „Tezaur Uman Viu”, datorită modului în care pun în valoare şi transmit mai departe elemente din patrimoniul cultural imaterial. Proiectul “Tezaure Umane Vii” al Ministerului Culturii reprezintă achiesarea de ţara noastră la unul din demersurile UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial

Doi suceveni au fost recunoscuţi, anul acesta, ca fiind „Tezaur Uman Viu”, în baza unui programul al Ministerului Culturii destinat păstrării şi transmiterii culturii tradiţionale. Este vorba de Felicia Cuciureanu din comuna Bilca şi Dorin Cocârţă din comuna Fundu Moldovei, cei doi fiind propuşi în acest sens de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.
Titlul de „Tezaur Uman Viu” este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Judeţul Suceava a avut trei candidaţi dintre care doi au obţinut acest titlu. Toate propunerile trimise cu recomandarea că „personalitatea şi întreaga activitate în slujba folclorului bucovinean autentic este cartea de vizită care recomandă pentru a obţine titlul de Tezaur Uman Viu” au fost trimise în luna august au fost analizate şi două fiind, ulterior, acceptate de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, aceasta fiind o structură din cadrul Ministerului Culturii. Festivitatea de înmânare a diplomelor a avut loc la Alba Iulia, pe 27 noiembrie 2013.
Rapsodul Felicia Cuciureanu din Bilca se remarcă prin priceperea ei de a crea versuri pentru melodiile tradiţionale din vatra etnofolclorică Rădăuţi, iar „badea” Dorin Cocârţă doineşte şi cântă cu scripca, povesteşte cu haz din amintirile de-o viaţă, zice poezii şi snoave, poartă cu mândrie straiele de sărbătoare, dar mai cu seamă „ştie a giuca după cum o prins de la cei bătrâni”. Dansurile pe care le joacă şi pentru care a fost propus pentru titlul de „Tezaur Uman Viu” sunt: Giocul cel Mare, Puiculeana, Frunza nucului, Leuşteanca şi alte jocuri de doi, precum şi Arcanul – unul dintre cele mai frumoase jocuri de bărbaţi din Bucovina – cu strigături de comandă.
„Vatra etnofolclorică Fundu Moldovei – Fundumoldovii, cum apare în primele scrieri – face parte din formaţiunea răzăşească a Câmpulungului împreună cu satele Sadova şi Pojorâta, formându-se ca vatră pe valea strâmtă a râului Moldova, fiind după părerea unora ultimul sat din Moldova în drumul spre Borşa Maramureşului, dovadă fiind chiar numele localităţii. In această vatră trăieşte Dorin Cocârţă, omul bun la toate cele, ce păşeşte cu sfială şi înţelepciune pe urmele marilor rapsozi, Ilie Cazacu şi Isidor Andronicescu”, se menţionează în recomandarea trimisă la Ministerul Culturii de la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.
Dorin Cocârţă, nu numai că ştie jocurile respective, dar de vreo 60 de ani îi învaţă şi pe cei tineri; aşa că tot satul Fundu Moldovei, dar şi Sadova şi Pojorâta, ştiu a juca după acele dansuri străvechi. Si nu oricum, ci păstrând stilul bătrânesc al locului (scuturat şi cu talpa la pământ), ritmul de bază format din picioare metrice dipirice, graiul şi tehnica de execuţie a strigăturii cu chiuitură pe anacruză de sprijin. Personalitatea şi întreaga activitate în slujba folclorului bucovinean autentic este cartea de vizită a rapsodului Dorin Cocârţă, ceea ce îl recomandă pentru a obţine titlul de “Tezaur Uman Viu”.
In ceea ce priveşte pe Felicia Cuciureanu, cei de la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava au precizat că se remarcă şi prin priceperea de a crea versuri pentru melodiile tradiţionale din vatra etnofolclorică Rădăuţi. „Satul Bilca, aşezat în depresiunea Rădăuţilor, în vechime – o branişte a Mănăstirii Putna – s-a făcut cunoscut în ţară, prin grupul folcloric de bărbaţi şi femei care jucau şi cântau, precum şi prin portul popular deosebit, dar mai ales prin grupul de femei „Altiţa”, cunoscute ca „Babele de la Bilca”. Prin anii ‘60, una dintre „babe” era şi Felicia Cuciureanu care nu avea, pe atunci, nici 20 de ani şi care era cam la coada şirului de vreo 20 de femei şi fete. De o bună bucată de vreme, Felicia Cuciureanu este în fruntea şirului, învăţându-le să îmbrace straiele de sărbătoare, să lege opincile, dar mai ales să cânte în stilul de „Bătrânească”, în ritm aksak: „Dragu mi-i uni-am întrat, S cu cin’ m-am adunat…”. Se află în fruntea şirului, pentru că ele, în timpul cântării, joacă, în acelaşi ritm, pe un desen şerpuit şi bat din palme. Dar Felicia Cuciureanu cântă şi de jale, ca nimeni alta, iar grupul de femei o acompaniază cu un ison original pe mai multe sunete disonante produse la întâmplare de grupuri învecinate”, se menţionează în recomandarea trimisă la Ministerul Culturii de la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.

Cea de-a treia propunere, pentru care încă nu şi-a dat acordul Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, este Vasile Ungureanu, din Mălini, un om descris ca fiind „‘nalt la stat, mare la sfat şi degrabă primitoriu de oaspeţi”, care locuieşte lângă fântâna lui Labiş din Mălini, vatră întemeiată la graniţa dintre Imperiu şi Regat, pe valea Pârâului Suha Mare, cu satele Pâraie, Poiana Mărului, Văleni şi drumul care-şi face loc cu greu printre munţi spre Pasul Stânişoara. El are grijă de gospodărie, bate pădurea în lung şi-n lat, meştereşte fluiere din lemn sau din alamă şi cântă de jele sau de joc. Vasile Ungureanu cântă la tilincă, fluieraş fără dop sau trişcă, aşa cum i se mai spune, acordat în Re. Cel mai mult îi place să cânte la fluier mare sau fluier de stână, tot fără dop cu şase găuri, lung de aproximativ 70 cm, acordat în La. Tehnica de interpretare este arhaică întâlnită în Bucovina, dar destul de rar, aşa numita „cântare cu acompaniament gemut”. Vasile Ungureanu a strâns „o ceată de gospodari care ştiu a cânta din buciume, din fluiere, dar ştiu şi multe cântece”.
Proiectul „Tezaure Umane Vii” al Ministerului Culturii reprezintă achiesarea de ţara noastră la unul din demersurile UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Iniţiativa elaborării unui program privind „Tezaurele Umanii Vii” aparţine Republicii Coreea, aceasta propunând în 1993 acest program Consiliului Executiv al UNESCO şi a fost, astfel, adoptată decizia ca statele membre să creeze sisteme similare la nivel naţional.
In prezent, astfel de programe se desfăşoară deja în state ca: Japonia, Franţa, Republica Cehă, Ungaria, România etc. sau se află în diverse stadii privind elaborarea şi aplicarea lor (Bulgaria, Turcia, Grecia etc.). Scopul principal al programului este acela de a încuraja statele membre să adopte acele măsuri prin care păstrătorii şi transmiţătorii anumitor elemente de patrimoniu cultural imaterial să beneficieze de o recunoaştere şi de o vizibilitate adecvate în rândul comunităţilor din care fac parte, al specialiştilor şi al publicului larg. (Dan PRICOPE)