Wednesday , April 24 2024

Spitalul Judeţean Suceava a devenit etalon în ţară, după ce a obţinut 96,35 puncte în urma reevaluării

Este pentru prima oară când a fost evaluată fiecare secţie în parte, şi nu spitalul în ansamblu. Reacreditarea cu un asemenea punctaj înseamnă că unitatea medicală suceveană a devenit cel mai bine cotat spital judeţean din ţară. Cele mai puţine puncte au fost obţinute la capitolul “Drepturile pacientului şi comunicarea”. La celelalte capitole punctajele sunt foarte bune. Cel mai mare punctaj, impresionant chiar, este cel acordat managementului infecţiilor nosocomiale, de 98,95 puncte, ceea ce arată măsurile bune luate de la şirul de tragedii de acum doi ani, când au murit nou-născuţi cu infecţii intraspitaliceşti. Reamintim că Spitalul Judeţean Suceava a fost verificat în perioada 21-28 august 2017 de Comisia Naţională de Acreditare a SpitalelorSpital iarna noi (7)

Conducerea Spitalului Judeţean Su­ceava a primit raportul final al Co­misiei Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, raport din care re­iese reacreditarea celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ cu un punctaj de 96,35 puncte, devenind astfel cel mai bine cotat spital judeţean din ţară. Acest punctaj reprezintă media a 11 indici care au fost verificaţi şi analizaţi, nota cea mai mică, şi anume 93,01, fiind obţinută la capitolul “Drepturile pacientului şi comunicarea”. Printre obiectivele vizate s-au aflat Managementul strategic al organizaţiei, unde spitalul sucevean a primit 98,44 de puncte, Managementul operaţional al informaţiilor, notat cu 97,03 puncte, Managementul resurselor umane cu 98,67, Managementul mediului de îngrijire cu 98,09 puncte, ­Ma­nagementul calităţii serviciilor cu 96,11 puncte, Gestionarea datelor pacientului a obţinut un total de 96,52 puncte, Ma­nagementul îngrijirilor de sănătate cu un total de 95,97 puncte, Prevenirea şi ges­tiunea riscurilor cu 94,34 puncte, Managementul infecţiilor nosocomiale cu un total de 98,95 puncte şi Siguranţa transfuziei şi transplantului cu 95,55 de punc­te.

Conducerea spitalului sucevean a aş­teptat raportul final întocmit de Co­misia Naţională de Acreditare încă de la finele anului trecut. Emoţiile au fost cu atât mai mari, cu cât este pentru prima dată când s-a evaluat fiecare secţie în parte, şi nu spitalul în ansamblu. Reprezentanţii acestei comisii, care au verificat “la sânge” unitatea spitalicească suceveană la sfârşitul lunii august a anului trecut, au întocmit o listă de indicatori neconformi, majoritatea pe aspecte administrative. Se pare că cele mai multe nereguli constatate au fost în corpurile vechi de clădire ale spitalului. “Am întocmit şi noi un raport legat de aceşti indicatori neconformi în care am explicat cu argumente punctele noastre de vedere. Aşteptăm acum raportul fi­nal. Este vorba despre indicatori pentru siguranţa pacientului, duşi la pa­­roxism”, declara la finele anului trecut directorul medical Doina Ganea Motan. Printre aşa-zisele nereguli s-a menţionat atunci şi faptul că toate uşile din spital trebuie să se deschidă în exterior, în caz contrar fiind specificate ca fiind neconforme. Reprezentanţii co­misiei de evaluare au mai contabilizat şi lipsa butonului de panică pentru pacienţii din Ambulatoriul spitalului sau a iluminatului de la capul fiecărui pat. Raportul final al Comisiei Naţionale de Acreditare a confirmat şi declaraţia purtătorului de cuvânt al unităţii spita­liceşti sucevene, care era foarte optimistă în ceea ce priveşte rezultatele veri­fi­cărilor. “Se pa­re că vizita la noi se va concre­tiza cu un punctaj foarte bun. Ni s-a spus că am ridicat foar­te mult standar­dele şi va fi foarte greu pentru celelalte spitale. Evident că nu ne vom culca pe laurii victoriei şi vom în­cerca să rezol­văm în conti­nuare pro­ble­mele care mai există. Suntem con­ştienţi că a­ceas­tă poziţie de li­der va atrage şi mai multe controale, dar şi mai mult autocontrol din partea noastră”, a declarat anul trecut medicul Mihai Ardeleanu.

Reamintim că Spitalul Judeţean Suceava a fost luat la verificări amă­nunţite în perioada 21-28 august 2017. Rezultatele acestui control sunt foarte importante, de ele depinzând dacă toate secţiile spitalului îşi păstrează nivelul de competenţă II A, obţinut în urma eva­luării de acum cinci ani, cu un total de 98 de puncte. Acreditarea spitalelor este obligatorie, întrucât spitalele care nu solicită demararea procedurii de acreditare nu vor mai primi fonduri de la buget. Nu este o procedură simplă şi costă mulţi bani, fapt menţionat şi accentuat de conducerea spitalului sucevean. Având în vedere că nivelul taxei de acreditare şi al taxei de reevaluare este de 240 lei/pat, valabil pentru cinci ani, cât durează un ciclu de acreditare conform legii, ­acre­ditarea unui spital de talia celui sucevean, care are peste 1.200 de paturi, ajunge până la circa 100.000 de euro. Exceptând efortul financiar al celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, pentru a se ajunge aici s-a muncit foarte mult, cadrele me­di­cale, cât şi personalul ­au­­xi­liar depunând un efort deosebit. Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor este organ colegial de conducere şi este formată din şapte membri, reprezentanţi ai Admi­nistraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Aca­­demiei Române, Colegiului Me­di­cilor din România, Ordinului Asis­­­tenţilor Medicali şi Moaşelor din România. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

8 comments

  1. Din neglijenta unei doctorite de la pediatrie acestui spital a murit băiețelul meu de 9 luni.Acum 4 săptămâni.A fost internat cu o răceală si a ajuns in 2 săptămâni să nu mai poată face nimic nici la Iași când ne-au trimis cu băiețelul.Chiar daca doctorița ne spunea că băiețelul o sa se facă bine sa stăm liniștiți.Dar Dumnezeu are grija și nu o să ai lase nepedesiti pe cei care au greșit.

  2. Mai trebuie lucrat la capitolul “comunicare cu publicul sau cu pacinetii”. Nu de alta, dar e pacat de conditiile din spital. Cei care au avut rude internate stiu cat de agresiv poate fi comportamentul unor asistente sau medici. Ca sa nu mai zic ca in orele de vizita nu gasesti niciun medic sa ti ofere info despre stares rudei internate (care din cauza starii de sanatate sau a batranetii nu e capabila sa ti explice ce i a zis domnul doctor). Plus multe alte situatii in care mergi la urgente si ti zice ca n ai nimic, te trimite acasa numai ca sa revii peste o saptamana si sa ti stabileasca un diagnostic de cancer. Bvo pt conditii dar mai aveti de lucrat la calitatea personalului.

  3. Bravo !!! Felicitări tuturor celor care lucrează acolo si mențin permanent acest standard. Dar pe cand si un geam la cabinetul de consultații al al doctoritei Dumitrovici Anca ? E chiar asa de greu de făcut? Donam noi pacienții bani, bunavointa să fie !!!

  4. Este laudabil , dar ce facem cu personalul ,,navigant,, , care este la furat de dude?
    Sotia mea se prezinta la urgente cu suspiciune (ulterior confirmata !) de varsat de vant , boala extrem de contagioasa, iar cucoana de la receptie o trimite in triaj , intr-o camera ticsita cu 40-50 de bolnavi , din care 30% copii!
    Adica cum , tu vii si-i pui in garda , iar ei in loc sa te izoleze atunci pe loc , te trimit constient sa infectezi si pe ceilalti?

  5. Eu am stat internata o luna pe sectia neonatologie. Curatenie impecabila, conditii super. Sa nu mai vb de medicii si personalul de acolo. Adevarati eroi! Oameni dedicati si foarte deschisi. Felicitari!

  6. Eu am fost internata cu mult timp inainte de a veni noul manager. Am revenit in urgenta inainte de deschidrea sectiei noi de primiri-urgente, apo internata si operata pe sectia de chirurgie si am ramas rofund impresionata, si mai tarziu pe diabetologie si s-a vazut schimbarea.
    Multumesc medicilor si personalului auxiliar.

  7. Bravooo!! De lauda!! Pai sa se remedieze si drepturile pacientului si comunicarea!! Ca vb aia asta se invata si la postliceala sanitara ! O parte!

  8. Este un spital făcut pentru șefii de la Consiliul Județean primărie e t c. Noi oamenii de rând dacă mergem la acolo avem de așteptat ore întregi sau trebuie să dăm Sfânta șpagă.