Thursday , April 25 2024

Spitalul Județean a făcut achiziții și în ultimii doi ani de la firma care a umplut spitalele din țară cu dezinfectanți diluați

Chiar dacă, public, reprezentanții Spitalului Județean Suceava au declarat că schimbă furnizorul de produse dezinfectante o dată la șase luni, iar de la firma Hexi Pharma nu au mai luat produse de doi ani de zile, lucrurile par a sta altfel. Spitalul Suceava, confruntat cu o uriașă rată a infecțiilor intraspitalicești, a achiziționat prin “cumpărare directă” produse de la această firmă și în 2014 și în 2015. Spre deosebire de alte spitale din țară, clinici universitare, care au ieșit public imediat și au comunicat ce contracte au cu firma incriminată, anunțând și măsuri urgente luate în secții, la Suceava din nou s-a pus capacul pe oala în fierbere. Ca întotdeauna, la nivelul conducerii spitalului se observă aceeași problemă de transparență, de comunicare și de asumare a deciziilor. “Obiectiv” vă prezintă lista cu achizițiile făcute de Spitalul Județean în acești ultimi doi ani de la firma acuzată că a livrat la peste 300 de spitale din țară produse dezinfectante diluate și de 10 ori

 dezinfectanti 1


Pe data de 25 aprilie 2016, jurnalistul Cătălin Tolontan și “Gazeta Sporturilor” au început publicarea rezultatelor unei investigații de amploare privind diluarea cu intenție a substanțelor dezinfectante din spitale și afacerile ilegale ce decurg de aici. Tolontan și GSP au publicat dovada privind diluarea unor substanțe dezinfectante de până la 10 ori față de concentrațiile menționate pe etichete. În centrul investigației este firma Hexi Pharma, producător de substanțe dezinfectante și lider de piață, care a livrat produse inclusiv pentru Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică (Spitalul de Arși), unde au fost internate mai multe victime ale tragediei de la Colectiv, tineri care au decedat din cauza infecțiilor din spital. Pe 27 aprilie, “OBIECTIV de Suceava” a făcut public faptul că și la Spitalul Județean Suceava, unde se înregistrează o rată uriașă a infecțiilor intraspitalicești, mult peste media pe țară, s-au folosit dezinfectante achiziționate de la Hexi Pharma. O nefericită coincidență a făcut ca toate aceste dezvăluiri să apară după ce OBIECTIV a scris în mai multe rânduri despre faptul că la începutul lunii martie 2016, doi nou-născuți la Spitalul Județean au murit în urma unor infecții contractate în spitalul sucevean, iar conducerea unității, precum și șefii DSP au făcut tot posibilul să ascundă acest lucru. La două zile după ce OBIECTIV a făcut public faptul că spitalul sucevean s-a aprovizionat de-a lungul anilor cu substanțe dezinfectante de la Hexi Pharma, conducerea unității spitalicești a declarat public faptul că de doi ani de zile Spitalul Județean Suceava nu a mai făcut achiziții de la firma bucureșteană Hexi Pharma, declarație învelită într-o mulțime de alte  povești despre grija profundă purtată sănătății sucevenilor.
Nicio vorbă însă despre faptul că SJU stă atât de prost la infecțiile spitalicești și nici despre faptul că doar cu câteva săptămâni în urmă doi prunci au murit după ce au fost infectați cu temutul virus piocianic în Spitalul Suceava, fapt demonstrat de analizele efectuate de Institutul “Cantacuzino”.
Cu ajutorul mișcării civice “Inițiativa România”, care a demarat o analiză proprie privind situația contractelor cu statul ale companiei Hexi Pharma în perioada 2012-2015, am descoperit însă că prin achiziții directe de ordinul zecilor de mii de euro, Spitalul Județean Suceava a cumpărat totuși materiale de la HEXI PHARMA și în cursul ultimilor doi ani (2014 și 2015). E vorba de zeci de achiziții directe prin care se ocolește competiția (licitațiile) și pentru care cei care le-au inițiat, semnat și plătit sunt, conform legii, direct responsabili.
Vă prezentăm mai jos o listă cu o parte din contractele prin care, în cursul anilor 2014 și 2015, Spitalul Județean Suceava a achiziționat dezinfectanți, antiseptice și alte produse de la firma Hexi Pharma. Facem mențiunea că toate aceste achiziții s-au făcut numai prin procedura “cumpărare directă”.
– pe data de 04.03.2014, prin contractul DA5052858, SJU a achiziționat de la HEXI PHARMA produse în valoare de 1.500 lei;
– pe 04.03.2014, prin contractul DA5052938, produse în valoare de 3.200 lei
– pe 04.03.2014, prin contractul nr. DA5053121, produse în valoare de 34.500 lei;
– 06.03.2014, contractul DA5076887, în valoare de 32.000 lei;
– 06.03.2014, contractul DA5076821, în valoare de 15.000 lei;
– 06.03.2014, contractul DA5075983, în valoare de 10.200 lei;
– 06.03.2014, contractul DA5075903, în valoare de 78.200 lei;
– 06.03.2014, contractul DA5076726, în valoare de 6.400 lei;
– 27.05.2014, contractul DA5396420, în valoare de 6.000 lei;
– 02.06.2014, contractul DA5420191, în valoare de 2.150 lei;
– 12.09.2014, contractul DA5756090, în valoare de 2.100 lei;
– 01.10.2014, contractul DA5840367, în valoare de 2.100 lei;
– 01.10.2014, contractul DA5840397, în valoare de 6.800 lei;
– 17.11.2014, contractul DA6061137, în valoare de 1.700 lei;
– 17.11.2014, contractul DA6061088, în valoare de 12. 000 lei;
– 29.01.2015. contractul DA6361558, în valoare de 14. 700 lei;
– 03.04.2015, contractul DA6628731, în valoare de 10.000 lei;
– 07.05.2015, contractul  DA6765208, în valoare de 61.200 lei;
– 07.05.2015, contractul  DA6764572, în valoare de 40.800 lei;
– 07.05.2015, contractul  DA6765095, în valoare de 14.000 lei;
– 07.05.2015, contractul DA6764782, în valoare de 3.840 lei;
– 26.05.2015, contractul DA6852329, în valoare de 800 lei.
Trebuie menționat faptul că, așa cum apare în documentele deținute de “Inițiativa România”, Spitalul Județean Suceava a făcut, începând cu anul 2007, sute de achiziții de produse dezinfectante de la Hexi Pharma, noi prezentând în enumerarea de mai sus doar cele descoperite pentru anii 2014-2015.
De asemenea, atragem atenția că ceea ce se întâmplă la Spitalul Județean Suceava referitor la decesele cauzate de infecțiile intraspitalicești și la achizițiile de materiale de la Hexi Pharma nu reprezintă doar o problemă de sănătate publică. Este și o problemă de transparență, comunicare și asumare a deciziilor. Că este vorba de minciună, incompetență sau corupție referitor la aceste achiziții și la morții infectați în spital, este sarcina instituțiilor statului să afle.
Vă reamintim că Institutul “Cantacuzino” a confirmat ceea ce părinții celor doi copii decedați la începutul lunii martie au bănuit de la început, și anume faptul că bebelușii au fost infectați cu o bacterie intraspitalicească periculoasă și foarte rezistentă la antibiotice, cei doi nou-născuți fiind diagnosticați pozitiv cu bacteria Pseudomonas. Unul dintre bebeluși a murit la doar 27 de ore de la naștere, iar cel de-al doilea copil a murit la doar 11 zile de la naștere. Reprezentanții Spitalului Județean Suceava au refuzat să accepte că din cauza neglijenței lor au murit doi copii și au solicitat conducerii Direcției de Sănătate Publică să nu comunice părinților și reprezentanților presei rezultatele, până ce acestea nu vor fi evaluate de către un alt specialist, motivând că “buletinul de analize e prea alambicat”. Au venit și interpretările solicitate, atât de la București, cât și de la Iași și tot nu și-a asumat nimeni răspunderea celor două vieți care s-au încheiat practic înainte de a începe. (Cristina RUSTI)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …

One comment

  1. Felicitări pentru articol! E de atitudine și pare, totuși, scris într-o abordare decentă, calificată.
    Citesc astăzi pe http://www.ziaruldepenet.ro/2016/05/05/bradatan-o-intoarce-spitalul-judetean-are-contracte-de-achizitii-cu-mai-multe-firme-printre-care-si-hexi-pharma/ că dl. Tiberius Marius Brădățan a afirmat cu nici o oră în urmă că „De atunci (din 2013) Spitalul Județean Suceava are contracte de achiziții cu mai multe firme, printre care și HEXI PHARMA, dar nu vă pot spune cantitățile exacte”.
    Chiar nu mă așteptam să le știe pe toate dl Brădățan. Totuși, cred că ar putea să denote profesionalism preocuparea pentru subiecte de acest fel care, în campanie și prin prisma funcției pe care o ocupi (fie că te afli sau nu în concediu), pot să fie generatoare sau pierzătoare de puncte/simpatii electorale. Iată că dl Brădățan nu se preocupă și pot să apară de aici gafe, scăpări, slăbiciuni etc. Păcat: era chiar o abordare interesantă aceea a PSD de a arunca în cursa electorală o figură ceva mai puțin mânjită decât mulți alții din politică, dar degeaba dacă dl Brădățan nu e pe fază să exploateze anumite subiecte, i se pot întoarce temele ca bumerangul.