Friday , April 26 2024

Soselele din județ pline de șoferi băuți

Polițiștii suceveni au depistat în trafic mai mulți șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice. Recordmenul a fost un bărbat din Câmpulung care avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcoolscop

La data de 15 decembrie 2017, în jurul orei 20.00,o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.5 Dărmănești l-a depistat în trafic pe Vasile Manciu, de 65 de ani, din comuna Todirești, la volanul unui autoturism Dacia 1310 pe DJ 178A, pe raza localității Părhăuți, comuna Todirești. Acesta a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „condu­cere a unui vehicul sub influența al­coo­lului sau a altor substanțe”.

In aceeași zi, la ora 19.15, un echipaj din cadrul Poliției orașului Dolhasca l-a depistat în trafic, pe DJ 208 S, pe raza satului Gulia, orașul Dolhasca, pe Pavel Crețan, de 50 de ani, localnic, care conducea autoturismul Ford Mondeo având o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul să­­vâr­­șirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 16 decembrie 2017, la ora 11.30, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Gării din localitate autoturismul Volkswagen Golf condus de Petru Pleșcan, de 50 de ani, din comuna Coșna. Cum bărbatul mirosea a băuturi alcoolice, a fost testat cu aparatul etilo­test, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus ulterior la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

In aceeași zi, în jurul orei 19.30, un echipaj din cadrul Compartimentului Ru­tier Câmpulung Moldovenesc, în timp ce patrula pe Calea Bucovinei, a oprit pentru control autoturismul Audi condus de Nicolae Mardare, de 49 de ani, din localitate. Întrucât mirosea a băuturi alcoolice, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Soferul a fost dus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în ­ve­derea stabilirii alcoolemiei.

In seara de 16 decembrie a.c., la ora 22.25, un echipaj din cadrul  Secției de Poliție Rurală Preutești a oprit pentru con­trol pe DC 1, pe raza localității Un­cești, comuna Bunești, autoturismul Volkswagen Golf condus de către Mihai Zarif, de 59 de ani, din municipiul București. Deoarece mirosea a băuturi alcoo­lice, bucureșteanul a fost testat cu apa­ratul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, după ca­re a fost dus la Spitalul Municipal Făl­ticeni pentru a-i fi recoltate probe bio­logice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Ieri dimineață, la ora 03.36,  un echi­paj din cadrul Compartimentul rutier Vatra Dornei a oprit în trafic autoturismul Volkswagen care circula pe strada Republicii din localitate. La volanul mașinii se afla Mihai Catană, de 28 de ani, dinn comuna Panaci, care mirosea a băuturi alcoolice, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost dus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. El s-a ales cu un dosar penal. (D.Z.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …