Sofia – 75

Cea mai iubită și respectată interpretă de muzică populară din zona Bucovinei, Sofia Vicoveanca, a împlinit 75 de ani. Cu o înfățișare modestă și autentică, cu chipu-i fără vârstă și cu vocea sa puternică, joasă, cu un timbru unic, Sofia domină autoritar de 50 de ani scena muzicii populare. Nimeni nu poate s-o egaleze, nimeni nu poate s-o imite. Cariera ei impresionantă e legată de folclorul din zona Bucovinei și e încununată de 10 albume personale și șase în colabo­ra­­re. La acestea se adaugă spectacole peste tot în țară și în lume, apariții în filme, titluri înalte și medalii acordate de statul român și de Casa Regală. Citiți mai jos câteva repere din viața și ca­rie­­ra Sofiei Vicoveanca, precum și mesajul adresat de interpretă, de ziua ei, celor care o iubesc 

 

Una dintre marile doamne ale cântecului popular românesc, Sofia Vicoveanca, a împlinit vineri 75 de ani. Sofia Vicoveanca s-a născut la data de 23 septembrie 1941, în comuna Toporăuți, regiunea Cernăuți. Numele de fată a fost Sofia Fusa, iar după căsătorie s-a numit Micu. Când era o copilă, tatăl ei a fost luat prizonier de către so­vietici, iar ulterior familia s-a mutat în comuna Vi­co­vu de Jos, județul Suceava, localitate de unde îi vine și numele de scenă.
In comuna natală Toporăuți, familia sa era des­tul de înstărită: aveau casă frumoasă, vite, prăvă­lie, dar după ce s-au mutat la Vicovu de Jos au pierdut tot. Astfel, din cauza lipsurilor, Sofia a învățat să coase și să țeasă covoare, apoi la vârsta de 6 ani a mers la școală.
Dragostea pentru cântec a moștenit-o de la mama sa. În timpul verii mergea la munca câmpului cu ziua și era rugată de țărani să le cânte pentru că au auzit că are o voce frumoasă. A absolvit Scoala Populară de Artă din Suceava, iar în 1959 a devenit artistă profesionistă a Ansamblului de cântece și dansuri “Ciprian Porumbescu” din Su­ceava. Artista s-a căsătorit cu ziaristul sucevean Victor Micu, care a decedat în 2001, împreună cu care are un fiu.
În anul 1965 apare primul său disc, iar în anul 1998 devine solistă de muzică populară la An­samblul “Rapsozii Botoșanilor”. A efectuat im­primări la Radio București și Iași, precum și la Casa de discuri “Electrecord”. A susținut spectacole peste tot în țară și în străinătate: Israel, Portugalia, SUA, Iugoslavia etc.
Sofia și-a lansat două cărți, “Dureri ascunse” și “Cu inima în palme”, precum și câteva poezii care întruchipează trăirile ei din viața de artistă, dar și din viața de zi cu zi. A primit, de asemenea, titlul de Cetățean de Onoare al localităților Suceava, Rădăuți, Siret, Pojorâta, Ciocănești și Vicov, precum și al comunelor Ion Creangă din județul Neamț și Ciocârlău din județul Maramureș. La 28 noiembrie 2011 i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București.
Cu înfățișarea să blândă, modestă, cu chipu-i fără vârstă și cu vocea sa puternică, joasă, cu un timbru unic, a devenit o figură aparte printre interpreții noștri de muzică populară. Numele de scenă, “Vicoveanca”, i l-a ales directorul ansamblului artistic, după numele satului de unde provenea. De-a lungul timpului, Sofia a scos 10 discuri personale și 6 în colaborare.
Repertoriul Sofiei Vicoveanca este format din doine de dragoste și dor, cântece de leagăn, de nuntă sau de cumetrie, balade, colinde, cântece de voie bună. Dintre cântecele sale renumite amintim: “Asta-i joc din Bucovina”, “Lume, lume trecătoare”, “Am avut un pui pe lume”, “M-am sfădit rău cu bădița”, “Bucovină, mândră floare”, “Săraca, vecina mea” și multe altele.
Sofia Vicoveanca nu a ocolit nici lumea cinematografiei, având apariții în filme precum: ”Omule, pomule” în regia lui Ion Filip; ”De dor de frumos pe lume”, redactor Constantin Tatu; ”Povestea lemnului care cântă”, director de imagine Constantin Chelba, ”Requiem”, regia Viorica Petre și Silviu Gavrilă. De asemenea, a realizat coloana sonoră a filmelor ”Ciprian Porum­bescu” (1972) și ”Dimitrie Cantemir” (1973) în regia lui Gheorghe Vitanidis și a filmului ”Urgia” (1977) în regia lui Andrei Blaier și Iosif Demian. A jucat, de asemenea, în filmele ”Orașul văzut de sus” (1975, regia Lucian Bratu), ”Vânătoarea de vulpi” (1980, regia Mircea Daneliuc), ”Ochi de urs” (1982, regia Stere Gulea), ”Casa din vis” (1991, regia Ioan Cărmăzan), ”Sarea în bucate” (2001, regia Radu Dumitru Penescu). Rolul cu care a rămas în con­știința publică este cel al Vitoriei Lipan din ”Baltagul”, dramatizare după Mihail Sa­doveanu, regia Mușata Mucenic, infor­mează Agerpres.
 50 de ani în slujba muzicii populare românești
Talentul Sofiei Vicoveanca a fost răs­plătit, ca o recunoaștere a activității sale de aproape 50 ani în slujba muzicii populare româ­nești, cu premii precum: “Meritul Cultural” (1973), Medalia “Tudor Vladimi­rescu” (1975), Medalia “Meritul Cultural” (1976), Crucea Națională “Serviciul Cre­dincios” (2002), Or­dinul Național “Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (2004), etc.
În octombrie 2012, în cadrul ediției a doua a Galei Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreți din România (UNIMIR) i-a fost decernat premiul de excelență pentru întreaga activitate. De asemenea, la 23 octombrie 2014 a fost decorată de Prin­cipesa Margareta cu Ordinul ”Coroana Româ­niei” în grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, cu ocazia aniversării Regelui Mihai, la împlinirea vârstei de 93 de ani a acestuia.
Mesaj emoționant transmis de Sofia Vicoveanca de ziua ei, pe Facebook
Ieri, marea artistă a postat pe pagina sa de Facebook câteva gânduri, la această zi aniversară:
“Azi este o zi specială pentru mine! Nu vă spun câți ani număr, pentru că deja știți că eu îs de demult, de pe vremea lui Stefan cel Mare! Îmi zic singură asta, că dacă-mi zice altcineva, îmi strică ziua!
Si pentru vremea care a trecut, pentru cea care o să vină, pentru amintirile ce le păstrez în suflet cu drag și cele ce de-abia de-acum le voi crea, pentru fiecare clipă, zi, an, cui altcuiva trebuie să mulțumesc, dacă nu Celui care ne dă tuturor viață, Creatorului nostru? Ca atare, primul meu gând din această zi: ÎTI MULTUMESC, STAPANE!!!
 Îți mulțumesc, Stăpâne, că sunt aici, cu-ai mei,
Dar strig după-mpăcare, că nu suntem toți trei!…
Dă-ne mai multă milă pentru flămânzi și goi!
Iubire, pace sfântă revarsă peste noi!
Pe mine, păcătoasa, Te rog, fă-mă mai bună,
Precum îi dat femeii, cum scrie în Scriptură:
Supusă și umilă, cu sufletul curat,
Să fiu a Ta aleasă, departe de păcat!
Să știu să mă smeresc, ca floarea-soarelui
Ce știe-a-și pleca fruntea în fața Cerului
Când, la apus de soare, cu toate ți se-nchină,
În sfântă rugăciune, cu fruntea în țărână!
Învață-mă, Stăpâne, să știu să-Ti mulțumesc,
Precum Ti se închină tot neamul păsăresc
Ce-și ‘nalță ciocul, c-un strop de apă-n gură,
Să-Ti mulțumească Tie, la orice sorbitură!” (O.S.)