Sindicaliștii cer ajutorul Prefecturii  pentru a soluționa problema profesorilor care nu și-au primit banii pentru luna trecută

23/01/20 ora:10:00am

Potrivit sindicaliștilor, 115 cadre didactice încadrate în sistem de plată cu ora nu și-au încasat drepturile bănești aferente muncii prestate în luna decembrie 2019. Aceasta ar fi a doua Comisie de dialog social din această lună, organizată la Prefectura Suceava, la solicitarea sindicaliștilor, vizând probleme de salarizare a personalului didactic 

Sindicaliștii suceveni au centralizat toate datele adunate din unitățile de învățământ din județ, din care a reieșit un număr de 115 cadre didactice încadrate în sistem de plata cu ora care nu și-au încasat drepturile bănești aferente muncii prestate în luna decembrie 2019. Decizia de a nu le plăti aces­te drepturi a fost luată de directorii școlari în urma solicitării transmise de către Inspectoratul Scolar Județean (ISJ) Suceava de a se încadra în bugetele alocate, pentru a evita blocarea, de către Ministerul Educației, a plății salariilor tuturor angajaților din sistem.

Dată fiind dificultatea situației, sindicaliștii au apelat din nou la ajutorul Prefecturii Suceava, solicitând o Comisie de dialog social în încercarea de a găsi soluții pentru profesorii în sistem de plata cu ora care nu și-au încasat banii pentru munca efectuată luna trecută. “Am adunat toate informațiile din școli și a reieșit un număr de 115 cadre didactice care nu și-au încasat banii pentru activitatea în regim de plata cu ora, din luna decembrie. Ei sunt de fapt mai mulți, după cum am fost anunțați telefonic de colegi de-ai noștri, dar din documentele primite de la directori a reieșit acest număr. Am solicitat o Comisie de dialog social la Prefectura Suceava pe această problemă în speranța că vom găsi o soluție ca acești profesori să își primească banii. Așteptăm să stabilească Prefectura data în care va avea loc această comisie și vedem ce se întâmplă”, a explicat Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ (ASI) Suceava. Acesta și-a exprimat îngrijorarea pentru lunile următoare, când efor­tul financiar pentru plata sala­riaților din școli va fi mai mare decât cel anterior, în condițiile în care în luna decembrie au fost efectuate mai puține ore în regim de plata cu ora, fiindcă a avut loc vacanța de iarnă. Drept urmare, dacă pentru plata orelor din luna decembrie nu au ajuns banii, pentru lunile următoare carențele din bugetele unităților de învățământ vor fi mai mari și vor afecta mai grav plata drepturilor salariale ale angajaților.

Propunerea sindicaliștilor este să se păstreze această schemă de personal până la finalul anului școlar, pentru că nu există nicio cale de a reduce normele în acest moment, fără să fie afectate activitatea școlară și cadrele didactice. În cazul în care nu se vor identifica soluții pentru ca cei peste 100 de dascăli să își primească drepturile salariale aferente lunii decembrie, sindicaliștii spun că se pregătesc să acționeze în instanță pentru recuperarea banilor.

Amintim că o primă Comisie de dialog social din acest an, convocată la Prefectura Suceava tot de către sindicaliști, a avut loc pe 8 ianuarie, în cadrul căreia prefectul județului, Alexandru Moldovan, a propus întocmirea și transmiterea către Ministerul Educației Naționale a unui memoriu în care să se prezinte cauzele care au generat situația actuală, precum și măsurile propuse pentru eliminarea neconformităților existente în modul de stabilire și alocare a normelor didactice. Atunci s-a solicitat ISJ Suceava “un dialog deschis, bazat pe principiul res­pec­­tului reciproc, cu sindicatele reprezentative, în cazul propunerilor ce vizează revizuirea normelor didactice, astfel încât să se asigure încadrarea cheltuielilor salariale în bugetul aprobat fără a fi afectate drepturile legale ale personalului”. (Oana NUTU)